Într-un frigider de morgă din Ploieşti, trupul unui bărbat a stat conservat timp de 18 luni. Ca el sunt sute de morţi ai nimănui, părăsiţi cu lunile sau chiar cu anii de familii, autorităţi şi Biserică.
Într-o zi geroasă de februarie, Marcel Ioniţă, 50 de ani, un agent de pază din Bucureşti, şi-a luat cortul şi a urcat pe munte. A campat într-o poiană din staţiunea Buşteni, într-o zonă izolată. Se întâmpla în iarna lui 2011, când s-a certat cu soţia şi, de supărare, a plecat în munţi. Şi-a luat cu el alcool şi somnifere, două ajutoare de nădejde la care apela ori de câte ori era mâhnit. Patru luni mai târziu, Marcel a fost găsit mort în cortul său. A murit de frig sau poate din cauza combinaţiei de alcool şi medicamente; medicii de la Serviciul de Medicină Legală Prahova nu au putut stabili cauza cu exactitate.
Trupul său nu a ajuns însă în pământ şi nici nu a fost incinerat. Timp de un an şi jumătate, până în decembrie 2012, a zăcut într-o cameră frigorifică a Serviciului Judeţean de Medicină Legală din Ploieşti.
Destinul său nu este singular. Este împărtăşit anual de sute de persoane decedate, părăsite de familie şi de autorităţi în morgile ţării.
Viii care-şi uită morţii
Motivul cel mai des invocat de familiile care îşi lasă morţii la morgă este lipsa banilor. Cosmina Ţinu, fosta soţie a lui Marcel Ioniţă, e plecată în Marea Britanie, unde lucrează ca femeie de serviciu. Tânăra se plânge că nu a avut bani pentru a-l înmormânta pe fostul soţ. Îşi construieşte apărarea pe faptul că se certaseră cu câteva săptămâni bune înainte ca acesta să urce pe munte. În plus, Marcel era un om rău, spune Cosmina. Bea, fuma, umbla cu fete tinere – ea însăşi avea 14 ani când s-a căsătorit cu bărbatul de aproape 50. Fata nu înţelege de ce atâta tevatură pentru un om ca el? „Mulţumesc la Domnul că m-a scăpat de el”, scuipă cuvintele tânăra, pe care nu o mişcă imaginea unui trup fără suflare îngheţat în timp. Marcel are însă şi o soră şi un frate. Fratele e plecat la muncă în Germania. Sora, care locuieşte în Bucureşti, nu a fost de găsit pentru un dialog despre motivele care au împins-o să-şi uite unul dintre fraţi într-un frigider de morgă.
Primărie: „Intervenim pentru cei fără familie”
Legea spune că responsabilitatea înhumării revine primăriei pe raza căreia a fost descoperit cadavrul, în cazul în care identitatea acestuia nu este cunoscută sau dacă familia nu îl ridică.
„Ştiţi că omul ăla are familie? Că are soţie, nepoţi, fraţi?” a fost prima reacţie a viceprimarului din Buşteni, Nae Savel.
Edilul spune că primăria intervine imediat, dar numai în cazul celor a căror identitate nu se cunoaşte şi, implicit, a căror familie nu se poate găsi. Dar i se pare incorect, şi chiar periculos, să înhumeze persoane care au familie. „Poate unii membri ai familiei nici nu ştiu. Poate mă ceartă fratele care e plecat în Germania că i-am îngropat fratele la Buşteni şi el era din Sibiu”, se apără oficialul. La scurt timp după discuţia cu reporterii „României libere”, oficialii Primăriei Buşteni au ridicat trupul lui Marcel Ioniţă şi l-au înmormântat.
IML Timişoara: „Problema este recurentă”
Soarta lui Marcel Ioniţă au avut-o şi alţii, în multe morgi din ţară. În toamna lui 2012, 40 de persoane decedate şi părăsite într-o singură morgă, cea din Iaşi, au fost îngropate din mila unei fundaţii, după luni – ani, în cazul unora – în care trupurile le-au fost refrigerate.
„Stăm liniştiţi până în vara anului viitor (n.r. – anul acesta)”, spunea directoarea instituţiei, Diana Bulgaru, la sfârşitul anului trecut. Oficialul ştie, din experienţă, în cât timp frigiderele morgii vor fi ocupate din nou de morţii părăsiţi din cele opt judeţe deservite de institut: Bacău, Botoşani, Galaţi, Neamţ, Suceava, Vaslui, Vrancea şi Iaşi.
Toate serviciile de medicină legală din ţară sunt conectate la unul dintre cele şase institute, plasate în marile oraşe: Bucureşti, Cluj, Craiova, Iaşi, Timişoara, Târgu-Mureş. Din acest motiv deseori se aglomerează. Cu cât mai multe judeţe arondate, cu atât sunt mai multe cadavre nerevendicate în acel institut.
De exemplu, cel de la centru – Institutul Naţional de Medicină Legală „Mina Minovici” din Bucureşti, asigură servicii de medicină legală şi, uneori, doar de refrigerare, pentru 14 judeţe, plus Capitala.
Oficial, la centru lucrurile stau bine.
„Am avut astfel de probleme, dar s-au rezolvat prin serviciile unei firme care are contract cu primăria. Autorităţile plătesc pentru înmormântarea persoanelor decedate nerevendicate. Nu avem probleme în judeţele care ţin de noi”, ne-a transmis directorul INML, Dan Dermengiu.
Dar situaţia arată cu totul altfel în teren. De exemplu, morga în care Marcel Ioniţă a zăcut din iunie 2011 până în decembrie 2012 este cea din Ploieşti, şi ea subordonată institutului central, din Bucureşti.
„De ani de zile ne chinuim. Trebuie să ne rugăm de primării, să intervenim pe lângă primari, să facem apel la poliţie”, explică şeful serviciului IML, Vasile Drăghici. Marcel Ioniţă nu e singurul mort părăsit în morga sa. De-a lungul anilor, au fost zeci. Unii au stat câteva luni, alţii, ca Marcel, au petrecut ani la rând în congelatorul morgii.
Gazde pentru cadavre nerevendicate sunt şi alte morgi din ţară, mai ales cele cu statut de institut.
„Este o problemă recurentă, nu se finalizează. Acum avem cinci persoane încă nerevendicate, unele de mai bine de două luni”, declara pentru RL şefa IML Timişoara, Alexandra Enache, în luna decembrie. Pe an, în jur de 45-50 de persoane decedate sunt părăsite aici: „Am avut şi cazuri de cadavre nerevendicate mai bine de un an. Vârfurile sunt iarna – din cauza îngheţului, şi vara, pentru că vin mulţi înecaţi. Vara avem şi 12-14 cazuri în acelaşi timp”, explică Enache, potrivit căreia mulţi dintre ei au identitatea cunoscută şi au familii.
Incinerarea – interzisă şi de lege, şi de Biserică
Singura destinaţie posibilă a celor părăsiţi la institutele legale este sub pământ. Cadavrele nerevendicate de la serviciile de medicină legală nu pot fi folosite ca material didactic pentru studenţii la medicină. Acest lucru este posibil doar în cazul cadavrelor din spitale sau a celor pentru care decedatul şi-a dat acordul în timpul vieţii.
Pe de altă parte, cadavrele de la morgă nici nu pot fi incinerate. „La serviciile de medicină legală ajung morţile violente, morţile suspecte, subite, cei găsiţi în locuri izolate. Legea ne interzice să incinerăm aceste persoane”, explică Enache. Şi, chiar dacă ar fi permisă, incinerarea nu este o soluţie mai ieftină decât înhumarea, spun specialiştii. În plus, există un singur crematoriu uman în România, cel de la Bucureşti, ceea ce aduce în discuţie şi costuri de transport.
Incinerarea este interzisă şi de Biserica Ortodoxă Română, care refuză orice fel de servicii religioase familiilor care aleg să-şi incinereze apropiaţii.
Asta pentru că „trupul trebuie redat pământului din care a fost luat”, după cum amintesc oamenii bisericii într-o hotărâre din vara acestui an.
„Biserica a practicat de la început până astăzi înhumarea. Ea corespunde învăţăturii Bisericii despre trup şi datoriile faţă de el. (…) Preoţii să prevină pe enoriaşi că, în cazul când cineva dintre ei ar voi să se incinereze, Biserica le va refuza orice asistenţă religioasă, fie la înmormântare, fie la pomenirea pentru morţi după înmormântare”, punctează textul bisericesc. Singurele realizări cu care se laudă Patriarhia sunt însă cele privitoare la „cooperarea între autorităţile locale şi Biserică”: „În cimitirele publice, primăriile asigură locuri de veci gratuite, iar episcopiile ortodoxe prin preoţii de cimitire asigură înmormântarea gratuită şi cele necesare serviciului funerar”. Rezultatele acestei colaborări nu se văd. Biserica interzice, dar nu se implică financiar, nu derulează programe prin care cei închişi de luni de zile în congelatoare să-şi găsească liniştea, aşa cum cere însăşi dogma bisericească.
Abandon
40 de cadavre erau abandonate luna trecută doar în morga din Iaşi.
Sute de cadavre sunt anual nerevendicate de rude în toată ţara.
