16 C
București
vineri, 17 mai 2024
AcasăSpecialMoraes, "vaca de muls" a lui Jean Pădureanu

Moraes, “vaca de muls” a lui Jean Pădureanu

Curtat intens de Steaua, Dinamo şi Rapid Bucureşti, bijuteria Gloriei Bistriţa, Ribeiro Moraes, este foarte aproape să ajungă, de la o echipă care s-a luptat în sezonul trecut pentru evitarea retrogradării, la o altă echipă cu aceleaşi pretenţii. Preşedintele bistriţenilor, Jean Pădureanu, a aruncat bomba, prin care Moraes este foarte aproape de a semna cu modesta echipă din Liga I, Astra Ploieşti. „M-am înţeles cu oficialii de la Astra şi, din punctul meu de vedere, totul este clar. Acum câteva săptămâni am avut o discuţie de principiu cu Ioan Neculaie (n.r.-patronul Astrei), mi-a propus o sumă de transfer şi am fost de acord, chiar dacă nu a fost semnat nici un contract încă. Mai este nevoie doar ca ploieştenii să-l convingă pe Moraes să joace la ei”, a explicat preşedintele Gloriei, Jean Pădureanu.

 

Soarta lui Moraes, în mâinile tatălui

Oficialul ardelenilor este interesat doar să obţină cât mai mulţi bani pentru „perla” pe care o are în curte şi pare că nu îl interesează viitorul fotbalistic al lui Moraes. Altfel, nu se explică cum, practic, dacă ar juca la Astra Ploieşti, Moraes nu ar face altceva decât să se lupte pentru evitarea retrogradării, la fel cum s-a întâmplat şi în sezonul trecut la Gloria, chiar dacă Astra este antrenată de Mihai Stoichiţă, fostul tehnician al Stelei. Soarta brazilianului se va decide în următoarele zile, atunci când este aşteptat să sosească în România impresarul lui Moraes, care nu este altcineva decât tatăl său. Este greu de crezut, totuşi, că brazilianul va accepta să evolueze la o echipă de acelaşi nivel cu Gloria Bistriţa şi nu la o formaţie care poate ajunge în grupele Europa League, acolo de unde Moraes ar putea face saltul mult mai uşor spre o echipă de top din Europa.

 

Cele mai citite

Bistrița: Un traficant de droguri este acuzat că a violat o minoră

La data de 16 mai 2024, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Biroul Teritorial Bistrița Năsăud au dispus...

Problemele pentru celebrii chefi bucătari nu se opresc. Antena 1 dă PRO TV în judecată

Scandalul dintre Antena 1 și cei trei chefi, Sorin Bontea, Cătălin Scărlătescu și Florin Dumitrescu, a escaladat, implicând acum și postul de televiziune Pro...

Lituania a preluat președinția rotativă a Comitetului de Miniștri al Consiliului Europei de la Liechtenstein

Lituania a preluat președinția rotativă a Comitetului de Miniștri al Consiliului Europei de la Liechtenstein, în cadrul unei reuniuni a miniștrilor afacerilor externe din...
Ultima oră
Pe aceeași temă