10.3 C
București
marți, 14 mai 2024
AcasăSpecialMonica Macovei: Este ILEGAL să modifici listele electorale deja actualizate până pe...

Monica Macovei: Este ILEGAL să modifici listele electorale deja actualizate până pe 10 iulie

Eurodeputatul PDL Monica Macovei i-a transmis duminică ministrului administraţiei Radu Stroe, printr-o postare pe blog, că autorităţile locale care au trimis la MAI până pe 10 iulie listele electorale actualizate nu mai pot face o nouă actualizare, întrucât un asemenea demers este infracţiune, potrivit Realitatea.net.

“Din declaraţiile domnului Stroe înţeleg că, la cererea domniei sale, un număr masiv de autorităţi locale , modifică listele electorale, inclusiv acele autorităţi locale care deja actualizaseră listele până pe 10 iulie, aşa cum cerea legea. O astfel de activitate este ilegală şi contrară cerinţei Curţii Constituţionale”, afirmă Monica Macovei.

Citeşte şi Radu Stroe: Datele din teritoriu pot răsturna situaţia la Curtea Constituţională

Fostul ministru al Justiţiei precizează că “singura actualizare permisă de lege ulterior datei de 10 iulie este adăugarea pe listele electorale a celor care au împlinit 18 ani până în ziua referendumului inclusiv, indiferent dacă se aflau în ţară sau în străinătate”.

Monica Macovei arată că, potrivit deciziei Curţii Constituţionale din 14 august, “actualizarea listelor trebuie făcută numai în localităţile în care aceasta nu a fost operată până pe data de 10 iulie”. “Doar autorităţile locale care nu au actualizat şi nu au transmis liste actualizate anterior referendumului trebuie acum să facă actualizarea. Orice schimbare a listelor electorale de către autorităţile care deja au transmis la MAI actualizări până pe 10 iulie este ilegală, constituie infracţiune şi este contrară hotărârii Curţii Constiţutionale din 14 august”, explică europarlamentarul.

Liderul democrat-liberal insistă asupra faptului că toţi românii cu drept de vot, indiferent dacă aceştia se află în ţară sau în străinătate, fac parte din listele electorale şi sunt luaţi în calcul la stabilirea cvorumului. Prin urmare, “orice încercare de a scoate de pe listele electorale români care trăiesc în străinătate, indiferent dacă au sau nu domiciliul stabil în afara României, reprezintă o ilegalitate”.

În data de 14 august, Curtea Constitutionala “a solicitat Guvernului să comunice numărul persoanelor înscrise în listele electorale permanente, actualizate până la data de 10 iulie 2012”, reaminteşte Macovei, precizând totodată că listele electorale permanente cuprind toţi cetăţenii români cu drept de vot care au împlinit 18 ani până la ziua alegerilor inclusiv.

Cele mai citite

Florin Piersic, mesaj de ultim moment: „Sunt viu”

Actorul Florin Piersc, internat în spital cu mai multe probleme de sănătate, a transmis, luni seară, un prim mesaj. El spune că e „viu”,...

Fostul avocat al lui Trump a depus mărturie în procesul cu Stormy Daniels

Michael Cohen, fostul avocat al lui Donald Trump, a compărut luni în calitate de martor-cheie la procesul fostului preşedinte al SUA pentru plăţi ascunse...

Ministrul Agriculturii: Asigurarea unui buget consistent este esențial pentru viitoarea PAC

Asigurarea unui buget consistent pentru plăţile directe, prin care să se acorde acelaşi nivel al plăţilor pentru toţi fermierii din Uniunea Europeană, este esenţială...
Ultima oră
Pe aceeași temă