18.4 C
București
duminică, 5 mai 2024
AcasăSpecialMoment istoric: SUVERANITATE deplină pentru Kosovo. Reacţie dură a Serbiei

Moment istoric: SUVERANITATE deplină pentru Kosovo. Reacţie dură a Serbiei

Kosovo accede luni la “suveranitate deplină” odată cu anunţul de la Priştina al Grupului de orientare privind Kosovo (ISG) privind dizolvarea sa, o sărbătoare fiind prevăzută în capitala kosovară la patru ani şi jumătate de la proclamarea unilaterală a independenţei de Serbia, relatează AFP, citată de Mediafax.

Un oficial sârb a calificat drept “eroare istorică şi tragică” dizolvarea anunţată luni a Grupului de orientare privind Kosovo (ISG), act sinonim cu accederea la “deplina suveranitate” a acestui teritoriu, a anunţat agenţia de presă Taniug.

Grupul de orientare privind Kosovo (ISG), reunind ţările care au susţinut independenţa Kosovo, printre care Statele Unite, mai multe state ale Uniunii Europene şi Turcia, a anunţat luni că şi-a încheiat misiunea în Kosovo, decizie salutată de preşedintele american Barack Obama, potrivit AFP.

“Supravegherea internaţională a Kosovo s-a încheiat. Ne vom îndrepta spre Parlament pentru a informa diplomaţii de faptul că Grupul de orientare privind Kosovo a decis să pună capăt supravegherii independenţei” Kosovo, proclamată în 2008, a anunţat pentru presă, în numele ISG, diplomatul olandez Pieter Feith, care a vorbit în albaneză.

De la Washington, preşedintele Statelor Unite, Barack Obama, a salutat luni anunţul încheierii supravegherii internaţionale a independenţei Kosovo, calificând-o “etapă istorică” şi îndemnând Priştina să recurgă la normalizarea relaţiilor sale cu Serbia.

“În numele americanilor, felicit Guvernul, Parlamentul şi locuitorii din Kosovo pentru această etapă istorică, în cursul căreia Kosovo a făcut un nou pas spre locul care îi revine în sânul unei Europei libere şi paşnice”, a declarat Obama într-un comunicat.

Serbia: “O eroare istorică şi tragică”

Un oficial sârb a calificat drept “eroare istorică şi tragică” dizolvarea anunţată luni a Grupului de orientare privind Kosovo (ISG), act sinonim cu accederea la “deplina suveranitate” a acestui teritoriu, a anunţat agenţia de presă Taniug, relatează AFP.

“Dacă, odată cu sfârşitul independenţei supravegheate, comunitatea internaţională lasă instituţiilor din Priştina puterea de a decide ele înseşi (…) asupra vieţilor sârbilor şi altor popoare nealbaneze, aceasta este o eroare istorică şi tragică”, a declarat directorul biroului pentru Kosovo al guvernului sârb, Aleksandar Vulin.
“Sârbii nu se pot aştepta la nimic bun”, a continuat el, apreciind că o asemenea decizie “nu încurajează la încredere şi la speranţă”.

Decizia ISG, care regrupează ţări susţinătoare ale independenţei Kosovo – printre care Statele Unite, mai multe state europene şi Turcia -, se va traduce pe teren prin închiderea Biroului civil internaţional (ICO) condus de către diplomatul olandez Pieter Feith, care este, totodată, reprezentantul special al UE.

Cu toate acestea, decizia ISG nu schimbă cu nimic misiunile în curs ale Oficiului de poliţie şi justiţie al Uniunii Europene (Eulex), al cărui mandat va fi prelungit până în 2014, şi ale Forţelor NATO din Kosovo (Kfor).

Kosovo şi-a proclamat independenţa faţă de Serbia în 2008. Aceasta a fost recunoscută ulterior de aproximativ 90 de ţări, dar Serbia, care se opune ferm, încurajează pe cei aproximativ 120.000 de sârbi care locuiesc în Kosovo să sfideze autorităţile din Priştina.

Cele mai citite

Firma care a produs fregatele României revine la București într-un moment critic pentru Forțele Navale Române

Firma BAE Systems din Marea Britanie, cea care a produs fregatele Regele Ferdinand și Regina Maria, își anunță prezența la salonul BSDA 2024 de...

Ciolacu urează românilor “Hristos a Înviat” și prezintă imagini în care arată că a fost la slujba de Înviere

Șeful Guvernului și al PSD, Marcel Ciolacu, le transmite românilor mesajul tradițional, "Hristos a Înviat", însoțit de imagini care atestă că a participat la...

Un concert al unei orchestre din Hamburg a fost întrerupt de o mașină de spălat

Incident nefericit la sala de concerte Elbphilharmonie din Hamburg. În timpul unui spectacol în curs de desfășurare al renumitei orchestre de stat a Filarmonicii...
Ultima oră
Pe aceeași temă