Premierii Vladimir Putin şi Donald Tusk au participat ieri la comemorarea a 70 de ani de la masacrul de la Katyn, unde NKVD a ucis 22.000 de polonezi.
Este pentru prima dată când Moscova invită un prim-ministru polonez să ia parte la ceremoniile de comemorare a uneia dintre cele mai odioase crime ale secolului 20, care a făcut totodată obiectul uneia dintre cele mai mari mistificări din istorie. În aprilie şi mai 1940, trupele poliţiei politice staliniste, NKVD, au executat în Pădurea Katyn din vestul Rusiei 22.000 de fruntaşi polonezi – militari, intelectuali, medici, profesori, proprietari de terenuri – capturaţi după invazia Poloniei de către Armata Roşie în urma Pactului Ribbentrop-Molotov. Vreme de 50 de ani, propaganda sovietică şi autorităţile comuniste poloneze au susţinut că responsabilitatea le aparţine naziştilor, până în 1990, când Mihail Gorbaciov a recunoscut responsabilitatea Moscovei. Niciodată însă un lider rus nu a prezentat scuze pentru această decapitare a elitei conducătoare poloneze. Nu a făcut-o nici ieri Vladimir Putin, fostul ofiţer KGB, urmaşul NKVD. Cu toate acestea, gestul de a-l invita în premieră pe omologul său polonez la ceremonii rămâne unul remarcabil, cu atât mai mult cu cât relaţiile bilaterale dintre ţări sunt tensionate. Mai mult, Putin a ţinut să sublinieze că, „în secolul 21, nu există alternativă la buna vecinătate ruso-poloneză‘‘.
Cei doi s-au întâlnit ulterior la Smolensk, în apropiere, cu „grupul de lucru comun asupra dosarelor dificile” care, deloc surprinzător, seamănă cu „dosarele dificile” româno-ruse: moştenirea Pactului Ribbentrob-Molotov şi regimul comunist, apartenenţa la NATO, prezenţa militarilor americani pe teritoriile celor două ţări, gazoductele ruseşti (Nord Stream în cazul Poloniei, South Stream în cazul României), războiul din Georgia, planurile de apărare a statelor baltice şi, desigur, scutul antirachetă. Dar dacă Varşovia a reuşit să câştige respectul Moscovei, nu acelaşi lucru se poate spune despre Bucureşti şi este limpede că polonezii nu se bucură de vreun tratament preferenţial.
Pawel Swieboda, conducătorul respectatului think tank Demos Europa, a rezumat explicaţia pentru EUObserver: “Rusia trece printr-o criză financiară şi securitară. Are nevoie de UE să îşi rezolve problemele, iar Polonia a devenit un jucător mai important în UE. Această întâlnire (Tusk-Putin) este o decizie politică de a îmbunătăţi relaţiile cu Europa. Nu trebuie să ne aşteptăm la o epocă de aur a relaţiilor cu Rusia, doar la un pic de normalitate”.
Din 2007, de când a venit la putere, guvernul Tusk a renunţat la retorica belicoasă antieuropeană, antigermană şi antirusă a predecesorului cabinet Kaczynski, consolidând rolul european al Varşoviei. Rezultatele s-au văzut anul trecut, când UE a lansat Parteneriatul Estic la iniţiativa Poloniei şi cu susţinerea CE. În relaţia cu Rusia, Polonia a renunţat la retorică fără a renunţa la intransigenţă şi verticalitate şi a lucrat prin ministrul de Externe Radek Sikorski la rezolvarea dosarelor care au şanse de a fi soluţionate şi la dezvoltarea unor relaţii comerciale corecte.
