31.4 C
București
miercuri, 29 iulie 2026
AcasăSpecialMoartea care salvează vieţi

Moartea care salvează vieţi

Organele tânărului donator au ajuns la clinicile de transplant din Târgu-Mureş, Cluj-Napoca şi Bucureşti.

La Clinica de Anestezie Terapie Intensivă (ATI) din cadrul Spitalului Judeţean Timişoara a avut loc, în noaptea de luni spre marţi, o nouă prelevare de organe de la un tânăr de 18 ani din Arad, care suferise un accident rutier la finele săptămânii trecute. „S-au recoltat mai multe organe, cord, ficat, rinichi, piele, oase şi tendoane. Este cea de-a 19-a prelevare care se efectuează în acest an în spitalul nostru. Victima a fost adusă la noi cu diagnosticul de traumatism cranio-cerebral”, a declarat şeful Clinicii de ATI, profesorul Dorel Săndesc.

Acesta a explicat că prelevarea a avut loc cu respectarea tuturor prevederilor legale şi după ce familia tânărului şi-a dat acordul scris.

Şansă pentru alţi bolnavi

Organele prelevate de la tânărul de 18 ani ar putea salva viaţa câtorva persoane care se află pe listele de aşteptare pentru un transplant, care de obicei sunt foarte lungi. Inima a fost preluată de medicii din-Târgu-Mureş, ficatul, pielea, oasele şi tendoanele au ajuns la Bucureşti, iar rinichii au fost aduşi la Cluj. În aceste oraşe există institute specializate în operaţiile de transplant.

Cele mai citite

Raport alarmant: 2025 a fost cel mai sângeros an pentru atacurile antisemite din ultimele trei decenii

Anul 2025 a devenit cel mai grav din ultimele peste 30 de decenii în ceea ce privește violențele antisemite la nivel mondial, potrivit celui...

Cod galben de caniculă. Temperaturile ajung la 39 de grade, iar nopțile devin tropicale

Canicula revine în România și se va intensifica treptat în următoarele zile. Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis o avertizare pentru perioada 30...

Bursa de la București a început ziua pe verde. Cele mai lichide acțiuni au urcat ușor

În topul creșterilor se aflau acțiunile Roca Industry Holdingrock1, care avansau cu 8,74%, urmate de Comelf (+6,33%) și Carbochim (+4,13%)Bursa de Valori București (BVB)...
Ultima oră
Pe aceeași temă