29.8 C
București
joi, 6 iunie 2024
AcasăSpecialMitropolia ortodoxă are centru destinat bolnavilor incurabili

Mitropolia ortodoxă are centru destinat bolnavilor incurabili

Centrul de Îngrijiri Paliative “Sfântul Nectarie” al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului şi Clujului va deveni funcţional în primăvara anului 2012 şi va oferi sprijin medical şi sufletesc bolnavilor de cancer aflaţi în faze terminale ale bolii, dar şi familiilor acestora. Proiectul medico-social al Arhiepiscopiei este cel mai important din Transilvania şi stârnit interesul lumii medicale şi a autorităţilor locale încă de la lansarea lui.

Reputatul specialist în gastroenterologie, Oliviu Pascu a declarat că un astfel de centru este necesar şi din punct de vedere medical, pentru că bolnavii în fază terminală au nevoie de o îngrijire specială şi sunt foarte multe familii care nu le pot oferi confortul fizic în ultimele zile de viaţă. “Centrul va fi cu atât mai util cu cât oamenii bolnavi vor avea şi latura aceasta spirituală, îngrijirea din partea preoţilor, care vor încerca să le aline suferinţele sufleteşti şi să-i împace cu ceea ce vine”, a spus profesorul universitar. Renumitul cardiolog, Romulus Caius Duncea, susţine că această unitate este o marea realizare a Bisericii Ortodoxe.

“Centrul vine în întâmpinarea suferinţelor celor bolnavi de o boală de cele mai multe ori incurabilă. Sper ca această iniţiativă să se extindă şi la alte centre medicale din ţară. Numărul bolnavilor de cancer este din ce în ce mai mare”, a spus prof. dr. Duncea.

Unul dintre susţinătorii proiectului, Mirela Gherman Căprioară, specialist în nefrologie, a arătat că acest prim centru din România construit din iniţiativa bisericii, a episcopului vicar Vasile Someşanul, are ca scop ameliorarea calităţii vieţii celor bolnavi de cancer, prin controlul durerii în special, şi evitarea izolării lor sociale. Doar 5% din bolnavii de cancer din România sunt asistaţi în ultima parte a vieţii. Serviciile oferite de centru vor fi gratuite şi de ele vor beneficia bolnavii oncologici, indiferent de religie şi de etnie.

Centru cu 20 de saloane

Centrul, care este prima unitate cu paturi de tip Hospice, din Cluj-Napoca, va avea trei etaje. În centru, medicii vor lucra şi cu bolnavii care se pot deplasa din oraş pentru a participa la activităţile organizate special pentru ei şi la şedinţele de kinetoterapie. În ambulatorul de zi. vor fi acordate servicii medicale şi sprjin social, iar în cele 20 de saloane, îngrijirile pentru suferinzii fără speranţe de supravieţuire.

“Dăm Slavă lui Dumnezeu pentru această realizare care este aproape terminată. Sfântul Sinod a rânduit ca anul 2012 să fie cel în care ne aducem aminte de Taina Sfântului Maslu, pentru că suntem din ce în ce mai mulţi bătrâni şi mai puţini copii, şi tot mai mulţi suferinzi. Ne bucurăm că în ziua sărbătorii Sfântului Ierarh Nectarie notabilităţile şi clerul din oraşul nostru sunt prezenţi aici, prin aceasta mărturisind că apreciază ceea ce s-a făcut”, a spus mitropolitul ortodox, Andrei Andreicuţ. El a adăugat că suferinzii care vor veni la acest centru vor putea să îşi găsească alinarea, iar “Dumnezeu face minuni şi oameni grav bolnavi se pot însănătoşi”, a spus IPS Andrei Andreicuţ, după oficierea Sfintei Liturghii şi a slujbei Acatistului Sfântului Ierarh Nectarie, în capela Centrului de Îngrijiri Paliative.

Cele mai citite

Putin spune că Rusia nu urmăreește atacarea NATO

Preşedintele Federației Ruse, Vladimir Putin, a dat asigurări că ţara sa nu are "ambiţii imperiale" şi nu intenţionează să atace NATO."Nu căutaţi ceea ce...

Putin: Rusia pierde 1 soldat la fiecare 5 soldați pierduți de ucraineni

Președintele Rusiei a vorbit în premieră într-un interviu acordat agenţiilor de presă străine despre pierderile din războiul din Ucraina. Vladimir Putin susține că raportul...

Putin spune că Rusia nu urmăreește atacarea NATO

Preşedintele Federației Ruse, Vladimir Putin, a dat asigurări că ţara sa nu are "ambiţii imperiale" şi nu intenţionează să atace NATO."Nu căutaţi ceea ce...
Ultima oră
Pe aceeași temă