27 C
București
joi, 13 august 2026
AcasăSpecialMitropolia Banatului a cumpărat parterul unei vile a romilor Cârpaci. Care sunt...

Mitropolia Banatului a cumpărat parterul unei vile a romilor Cârpaci. Care sunt planuri cu acest spațiu

Mitropolia Banatului a cumpărat parterul unei vile a familiei de romi Cârpaci din Timișoara, pentru a deschide un cămin cultural, informează Mediafax.

IPS Ioan Selejan a explicat că Mitropolia Banatului urmează să cumpere și etajul vilei, unde se află un apartament deținut însă alt proprietar. 

”Am cumpărat de la Vladimir Cârpaci vila din spatele Mitropoliei, de fapt o bucată din ea. Proprietatea se află în paragină, dar fiind aproape de Mitropolie aveam nevoie de clădirea aceea pentru a face un centru cultural. Noi nu avem o sală potrivită să facem o conferință. Nu era toată vila a lui Cârpaci, mai are un proprietar, iar acum, cu ajutorul lui Dumnezeu, suntem în tratative și cu acesta. Practic este primul semn că a început salvarea unor clădiri din Timișoara”, a declarat IPS Ioan Selejan.

Mitropolia Banatului nu a dorit să facă publică suma cu care a cumpărat proprietatea.

Romii au intrat în posesia parterului vilei respective în anii 1990, când funcționarii Primăriei Timișoara au aprobat vânzarea în baza Legii 79/1997 a patru dintre cele cinci apartamente ale acesteia. Cel de-al cincilea apartament, aflat la etaj, are un alt proprietar care a achiziționat locuința în baza Legii 112/1995. Legea 79/1997 a permis vânzarea imediată a apartamentelor, în timp ce Legea 112/1995 interzicea vânzarea locuințelor pe o perioadă de zece ani.

Familia Cârpaci a executat mai multe lucrări ilegale la imobil și chiar l-a amenințat pe proprietarul de la etaj, în încercarea de a-l convinge să le cedeze și acel spațiu.

Reprezentanții Primăriei Timișoara au luat la cunoștință, în urmă cu aproape zece ani, faptul că Vladimir Cârpaci a executat lucrări ilegale la imobil și l-a obligat la plata unor daune morale în valoare de o sută de lei pe zi. Familia Cârpaci nu a plătit însă sancțiunea, suma depășind în prezent 100.000 de euro în care sunt incluse și penalitățile.

În anul 2013, Vladimir Cârpaci a obținut, prin retrocedare, și una dintre clădirile în care funcționa Spitalul de Copii ”Louis Țurcanu” din Timișoara. În prezent, clădirea respectivă nu este folosită, în timp ce autoritățile locale, cu sprijinul Guvernului, au început construirea unui nou corp de clădire pentru spital. Noul imobil va avea opt etaje.

Cele mai citite

Construcțiile ridicate ilegal intră în vizorul autorităților: un an pentru regularizare, apoi poate urma demolarea

Dacă problemele constatate pot fi remediate, autoritățile pot impune lucrări de aducere la conformitate sau chiar desființarea unor elemente ale construcțieiNoul Cod al Amenajării...

Horoscop 14 august 2026. O nouă etapă promițătoare începe să prindă contur

Horoscop 14 august 2026. Ziua vine cu schimbări de perspectivă, oportunități și decizii importante pentru mai multe dintre semnele zodiacale. Unele zodii sunt încurajate...

Gestul lui David Popovici a atras atenția în China! Ce au înțeles asiaticii după finala de la 100 m liber

Presa chineză a interpretat gestul făcut de David Popovici după victoria din finala probei de 100 de metri liber drept un mesaj adresat lui...
Ultima oră
Pe aceeași temă