0.2 C
Bucharest
Thursday, 7 December 2023
HomeSpecialMisterul zâmbetului muzei lui Da Vinci, Mona Lisa, DEZLEGAT de cercetătorii britanici

Misterul zâmbetului muzei lui Da Vinci, Mona Lisa, DEZLEGAT de cercetătorii britanici

Cercetătorii britanici care au examinat tablourile Mona Lisei și cel al ”Frumoasei Principese” susțin că au descoperit secretul din spatele zâmbetului creat de celebrul pictor Leonardo da Vinci, conform tabloidului Daily Mail.

Astfel, studiul specialiștilor dezvăluie că în tabloul Giocondei, pictat în secolul XV, da Vinci ar fi folosit un truc inteligent pentru a-i păcăli pe cei care privesc pictura.

Practic, amestecul de culori folosit de Leonardo da Vinci ar fi fost creat astfel încât forma gurii să se schimbe în funcție de unghiul din care este privit tabloul. 

Astfel, dacă cel care privește tabloul se află în fața acestuia, zâmbetul Mona Lisei nu poate fi sesizat, însă dacă privitorul își schimbă poziția, poate vedea, indirect, un mic zâmbet, arată cercetările realizate de Universitățile Sheffield Hallam și Sunderland.

Tehnica utilizată se numește ”sfumato” și poate fi observată în ambele tablouri, susțin cercetătorii. 

"Întrucât zâmbetul dispare de îndată ce privitorul încearcă să îl ”prindă”, am numit această iluzie vizuală "zâmbet imposibil de prins", au explicat cercetătorii universității Sheffield Hallam, Alessandro Soranzo și Michelle Newberry, într-o lucrare publicată în revista Vision Research.

Lisa Gherardini (1479 – 1542), cunoscută şi sub numele Lisa del Giocondo, s-a căsătorit cu un bogat comerciant de mătase din Florenţa. Ea este considerată de mulţi experţi modelul după care a fost realizat celebrul portret al Giocondei, expus la Muzeul Luvru din Paris, chiar dacă identitatea modelului nu a fost niciodată stabilită oficial.

Celebrul tablou rămâne învăluit de mister şi inspiră, din acest motiv, ipoteze dintre cele mai diverse. Câţiva cercetători italieni au afirmat, la un moment dat, că un bărbat tânăr a servit drept model pentru portretul Giocondei, o teorie întâmpinată cu mult scepticism de experţii de la Luvru.

Portretul Mona Lisei este o pictură în ulei realizată pe un panou din lemn de plop, între anii 1503 şi 1505, şi reprezintă un bust, probabil cel al florentinei Mona Lisa del Giocondo.

Gioconda este unul dintre puţinele tablouri atribuite în mod cert artistului Leonardo da Vinci.

Cele mai citite
00:00:41

Departamentul de Stat: SUA s-ar opune oricărei „zone tampon” din Gaza

SUA s-ar opune oricărei zone tampon propuse în interiorul Fâșiei Gaza, deoarece ar încălca poziția Washingtonului conform căreia dimensiunea enclavei palestiniene nu trebuie redusă...

ANM anunță că stratul de zăpadă în București va crește de la 2 spre 8 centimetri

Meteorologii de la ANM anunţă că, joi, stratul de zăpadă depus până la ora 14:00, este neuniform în Bucureşti şi ajunge la 2 centimetri....

Care ar fi veștile proaste ale lui Stoltenberg?

Secretarul general al NATO Jens Stoltenberg îndeamnă Alianţa Nord-Atlantică să se pregătească de ”veşti proaste” în Războiul din Ucraina. Care ar fi acestea? Presa...
Ultima oră
Pe aceeași temă