Avatarurile politicii romanesti de dupa 1989 ne introduc intr-un spatiu dominat de mistere si ritualuri inteligibile doar celor initiati. Ceva mai profund decat ratiunea pare sa stea la temeiul unor evenimente altfel inexplicabile. Doar o mana de alesi (ai poporului?) au acces la adevarurile profunde ale Politicului adus la rangul de taina absoluta. Ceremoniile constitutionale si electorale aduc aceste miracole de nepatruns la nivel nostru de intelegere. In aceasta lume aflata "dincolo de bine si de rau", valorile, ideologiile si credintele politice nu mai au nici un continut. Caci doar cei initiati ne-ar putea explica cum s-a ajuns in situatia in care PSD si PRM nu doar ca voteaza impreuna, dar fac si mitinguri comune. Simpla concentrare de forte pentru demiterea lui Traian Basescu nu poate explica aceasta formidabila schimbare. Vechile clivaje, marturie a unui Occident pe cat de strain pe atat de naiv, dispar in fata noilor viziuni politice a caror profunzime pare izvorata din esenta stiintelor oculte dambovitene. Numai astfel se poate explica cum stanga zisa de inspiratie occidentala se poate asocia extremei drepte. Daca Mircea Geoana nu sesizeaza referintele rasiste si depreciative din sloganul "Basescu, nu uita, Congo este tara ta", inseamna ca o fuziune mistica s-a realizat deja, iar intre stanga si dreapta nu mai exista nici o diferenta.
Suspendarea lui Traian Basescu, dar mai ales campania referendara dezvaluie esecul stangii in Romania. Imposibila constructie a stangii releva un "pacat originar" al tranzitiilor postcomuniste: lipsa referintelor ideologice. Steagurile si tricourile rosii nu tin loc de ideologie, iar mitingurile nu sunt suficiente pentru a genera o stare de spirit. Sub semnul tehnocratiei de partid si de stat, esafodajul politic postdecembrist a fost cladit pe un vid. Iar referendumul din 19 mai pune in lumina falsitatea politicii romanesti, dar si europene. Cand in octombrie 2006 Partidul Socialist European suspenda SMER-ul slovac pentru alianta sa la guvernare cu extremistii si populistii, coerenta doctrinara parea respectata, chiar daca sanctiunea era mai degraba simbolica. Acum cateva saptamani, cand Nyrup Rasmussen, liderul socialistilor europeni, il certa public pe Wilfried Martens pentru atitudinea sa critica fata de suspendarea lui Traian Basescu si votul celor 322 de parlamentari, lucrurile erau inca de inteles din perspectiva diferentei de viziune. Dar cand PSD si PRM organizeaza mitinguri comune, coerenta doctrinara a stangii europene e pusa in discutie. Oricat de profunda ar fi criza stangii occidentale, ea nu poate ajunge pana acolo incat sa promoveze confuzia valorilor si orientarilor.
Ar fi a doua oara cand PSD rateaza ocazia reformei interne. si fara un socialism autentic politica romaneasca risca sa cada pe panta populismelor. Intr-o perioada echivalenta, in 1999, cu un an si ceva inaintea alegerilor parlamentare, ultima mineriada a creat conditiile revenirii PDSR la guvernare fara nici o restructurare. Fuziunea cu PSDR din 2001 a deschis portile Internationalei Socialiste, nu si socialismului occidental. Schimbarea initialelor din PDSR in PSD nu a fost dublata de vreo reforma. Anchilozat in formula organizatorica a anilor ’90, PSD a guvernat, dar nu a convins. Dupa 2005 si mai multe incercari timide de reforma, PSD a revenit in 2007 la scenariul traditional. In aceasta logica, suspendarea ar fi trebuit sa produca cutremurul politic care sa disloce adversarii. Dar, daca partidele parlamentare s-au asociat din calcul acestei tentative, electoratul ramane imprevizibil, daca nu ostil.
Campania referendara, sufocata de teme negative si atacuri la persoana, se desfasoara pe un fundal politic dominat de mituri si de o cultura politica a neincrederii generalizate in institutii si politica. In acest context se produce un alt fenomen misterios: (re)politizarea romanilor. Anuntata inca din 2004 de aparitia noului elector, politizarea publicului, inceputa sub semnul emotiei, va continua in ritmul calendarului electoral, astfel ca in 2010, dupa sase sau sapte scrutinuri, in 30 de luni Romania va arata altfel.
Cristian Pirvulescu este analist politic si profesor la SNSPA
