2.2 C
București
sâmbătă, 23 noiembrie 2024
AcasăSpecialMiron Cozma, la ieşirea de la Parchet: Nu sunt comunist, sunt rocker...

Miron Cozma, la ieşirea de la Parchet: Nu sunt comunist, sunt rocker din ’70, fan Led Zeppelin

Miron Cozma a declarat, marţi, la ieşirea de la Parchetul ICCJ, că nu a semnat ordonanţa de punere sub învinuire, pentru că în ea se regăsesc numele a două persoane pe care nu le simpatizează, transmite Mediafax

Citeşte şi: Dosarul Mineriadei: Klaus Iohannis a avizat POZITIV începerea urmăririi penale în cazul lui Petre Roman, Gelu Voican Voiculescu și Victor Stănculescu

„Eu nu semnez ca primarul. Trebuia să semnez acea ordonanţă în calitate de suspect, pe care eu nu am semnat-o încă şi bineînţeles că avocaţii urmează să fie încunoştiinţaţi de termenul de audiere. Eu nu am semnat-o pentru că acolo, în acea ordonanţă, apare un nume ce nu vreau să fie legat sub nicio formă de mine. Nu Iliescu, din păcate, dacă era Iliescu semnam. Ilinescu, exact. Ilinescu era unul dintre coordonatorii grupului aceluia, dar nu el era principalul coordonator”, a precizat Cozma.

Potrivit fostului lider sindical, „coordonator era ministrul adjunct Cornel Burlec, de la mina Aninoasa, împreună cu securistul Cămărăşescu, care era angajat inginer electromecanic la mina Aninoasa şi, bineînţeles, el, Ilinescu, care, să ne înţelegem asupra unui aspect, el nu a fost în nicio situaţie, că am verificat şi la Sindicatul minei Aninoasa şi în discuţiile prealabile, poziţia Sindicatului Aninoasa, calitatea de lider sindical. El era cel căruia i s-a promis că va fi reactivat, alături de Cămărăşescu (fostul ofiţer de Securitate Nicolae Cămărăşescu, n.r.), în serviciile speciale ale României”.

Citeşte şi: Dosarul Mineriadei: Miron Cozma, audiat la Parchet. Fostul lider al minerilor: Eu am fost împotriva lui Iliescu!

Întrebat cum comentează situaţia de fapt care i se reproşează de către procurorii militari, Cozma a arătat că deocamdată nu i se reproşează nimic, anchetatorii comunicându-i prin ordonanţă încadrarea juridică.

„Nu mi se reproşează că eu, împreună cu Ilinescu… V-am spus, mă deranjează că apare numele lui Ilinescu şi al lui Torsan Ilie, care este mort, din păcate. Deci Torsan Ilie, este o inadvertenţă, dacă Ilinescu a fost unul dintre coordonatorii grupului, Torsan era unul dintre cei din Piaţa Universităţii despre care nu a ştiut nimeni. El era anticomunist convins, director de liceu în vremea lui Ceauşescu în Bacău şi a fost destituit pentru că nu mergeau practicile lui cu regimul comunist. A venit în Valea Jiului, s-a angajat vagonetar la mina Aninoasa şi ulterior a ajuns, prin alegeri democratice, preşedinte executiv al Ligii Sindicatelor Miniere Valea Jiului, ca şi mine, însă era un activist anticomunist convins”, a precizat Cozma.

Citeşte şi: Ion Iliescu, acuzat de aducerea minerilor la București în 1990

Întrebat cine l-a sunat de la Bucureşti şi în ce context a adus minerii în Capitală, în iunie 1990, Miron Cozma a spus că nu el a adus minerii, pentru că el nu este comunist, ci rocker, încă din anii ’70, formaţia sa preferată fiind Led Zeppelin.

„Am făcut zece ani de închisoare, păi dacă eram omul lui Iliescu, făceam eu închisoare 10 ani? Nu mai vorbiţi prostii. Încă o dată, repet, poate nu pricepeţi, eu sunt rocker încă din ’70, n-am cum să fiu comunist. Aţi văzut dumneavoastră rocker comunist? (…) Trupa mea preferată este Led Zeppelin”, a mai arătat Cozma.

Întrebat dacă, în opinia sa, ar trebui date condamnări, dacă va ajunge la judecată dosarul Mineriadei, Cozma a spus: „Păi pentru asta am intervenit la CEDO, ca vinovaţii pentru crimele ce s-au făcut – repet, au fost împuşcaţi oameni, pentru numele lui Dumnezeu – să plătească şi să se ducă la puşcărie”.

Citeşte şi: Dosarul Mineriadei: Se îngroașă lotul acuzaților

Miron Cozma a fost citat să se prezinte marţi la Parchetul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, pentru a fi audiat în dosarul Mineriadei, în care este acuzat că, în calitate de preşedinte al biroului executiv al Ligii Sindicatelor Miniere Libere „Valea Jiului”, împreună cu Constantin Ioan Ilinescu şi Torsan Ilie, a organizat şi coordonat deplasarea la Bucureşti a minerilor din Valea Jiului, în iunie 1990.

Fostul lider al minerilor din Valea Jiului a spus, la intrarea în sediul PICCJ, că el a fost luat cu forţa, în iunie 1990, şi dus ca să îi mulţumească Ion Iliescu „tovarăşului Cozma”, iar atunci s-au îmbrăcat mineri în soldaţi, „ca să vă prostească Ion Iliescu, un KGB-ist”.

Citeşte şi: UPDATE. Miron Cozma, acuzat de infracțiuni de crime împotriva umanității în dosarul Mineriadelor

Întrebat cum de apare în înregistrările video în prezenţa lui Ion Iliescu, în iunie 1990, Cozma a spus: „În permanenţă, dumneavoastră nu aţi văzut, la Palatul Victoriei acolo e ca un neisprăvit, ca să nu zic altfel, şi foloseşte numele meu, că minerii, şi nici nu eram lângă el. Cine erau ăia îmbrăcaţi mineri lângă el în balconul Guvernului? Cine erau ăia îmbrăcaţi la complexul expoziţional? Pentru că, încă o dată vă spun, minerii au stat la Polivalentă. Am fost cantonaţi la Polivalentă în prima etapă… Ulterior s-au îmbrăcat mineri în soldaţi ca să vă prostească în permanenţă acest KGB-ist nenorocit care este Ion Iliescu… M-au luat cu forţa, repet, cu toţi cu care eram la Polivalentă şi ne-au dus acolo ca să mulţumească tovarăşului Miron Cozma, din nou o păcăleală KGB-istă”.

Parchetul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a anunţat, pe 21 octombrie, începerea urmăririi penale în dosarul Mineriadei, pe numele unor persoane, pentru infracţiuni contra umanităţii, respectiv pentru reprimarea violentă a manifestaţiei din Piaţa Universităţii, din 13-15 iunie 1990, soldată cu decesul a patru persoane, rănirea şi lipsirea de libertate a altor o mie.

Citeşte şi: Iliescu, urmărit penal. Va fi vreodată și judecat?

Procurorii militari au arătat, în ordonanța de începere a urmăririi penale în dosarul Mineriadei, că Ion Iliescu, împreună cu Petre Roman, Virgil Măgureanu, Gelu Voican Voiculescu și alții, a decis reprimarea violentă a manifestaţiei din Piaţa Universităţii.

„În zilele de 11 – 12.06.1990, în calitate de preşedinte al Consiliului Provizoriu de Uniune Naţională (C.P.U.N.), împreună cu civil Roman Petre, civil Măgureanu Virgil, civil Voiculescu Gelu-Voican, civil Dumitru S. Nicolae, general (rez.) Chiţac Mihai, general-maior (rez.) Diamandescu Corneliu, general maior (rez.) Florescu Mugurel ş.a., a decis reprimarea violentă a manifestaţiei din Piaţa Universităţii, în baza acestei hotărâri fiind declanşat, în dimineaţa zilei de 13.06.1990, un atac asupra unei populaţii civile, la care au participat forţele militare ale Ministerului de Interne, Ministerului Apărării Naţionale şi Serviciului Român de Informaţii, atac soldat cu decesul a patru persoane şi rănirea a altor trei prin împuşcare, precum şi vătămarea corporală şi lipsirea de libertate a aprox. 270 de persoane. Ulterior, la data de 13.06.1990, împreună cu civil Roman Petre, alţi membri ai Guvernului, lideri de sindicat şi conducători ai unor centre industriale şi bazine carbonifere din ţară, a decis organizarea deplasării la Bucureşti a peste 10.000 de muncitori care, în zilele de 14 şi 15 iunie 1990, au continuat atacul declanşat în dimineaţa zilei de 13 iunie 1990 asupra unei populaţii civile, provocând vătămarea corporală şi lipsirea de libertate a unui număr de peste 1.000 persoane”, se arată în ordonanța procurorilor.

Citeşte şi: Miron Cozma, despre punerea sub acuzare a lui Iliescu: Merită să fie judecat și condamnat

Fostul președinte Ion Iliescu, fostul șef al SRI Virgil Măgureanu și fostul şef al Inspectoratului General al Poliţiei Corneliu Diamandescu sunt acuzați de infracțiuni contra umanității, pentru declanșarea atacului asupra populației civile, urmare a deciziei luate în 11 – 12 iunie 1990.

Procurorii au cerut aviz pentru urmărirea penală a fostului premier Petre Roman, fostului ministru al Apărării Victor Athanasie Stănculescu, a lui Gelu Voican Voiculescu, viceprim-ministru în primul guvern provizoriu din 1990 și responsabil cu controlul serviciilor secrete.

 

 

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă