28.9 C
București
miercuri, 5 iunie 2024
AcasăSpecialMircea Sandu, prezent din nou la DNA

Mircea Sandu, prezent din nou la DNA

Preşedintele Federaţiei Române Fotbal, Mircea Sandu, s-a prezentat, luni, pentru a treia oară în ultima vreme, la DNA, în dosarul în care a fost pus sub învinuire, alături de preşedintele LPF, Dumitru Dragomir, alte 10 persoane, FRF şi LPF, în cazul excluderii Universităţii Craiova, informează Mediafax.

“Am venit doar să depunem documente”, a declarat Mircea Sandu la sosirea la DNA.

Avocatul lui Sandu, Cristian Ene, a precizat că este vorba de un dosar de 1111 pagini: “Avem aici dovezi prin care să arătăm că decizia este legală şi temeinică”.

În dosarul excluderii Universităţii Craiova au fost puse sub învinuire Federaţia Română de Fotbal şi Liga Profesionistă de Fotbal. Mai sunt învinuiţi preşedinţii acestor foruri, Mircea Sandu şi Dumitru Dragomir, şi de alţi 10 membri ai Comitetului Executiv al FRF.

Aceştia sunt învinuiţi de abuz în serviciu şi de sustragere de bunuri de sub sechestru şi riscă o pedeapsă cuprinsă între şase luni şi 15 ani de închisoare.

Potrivit documentului de începere a urmăririi penale, acţiunea procurorilor DNA în acest caz a fost pornită pe baza plângerii penale depuse de gruparea Universitatea Craiova, la 16 septembrie 2011. Clubul oltean a cerut începerea urmăririi penale faţă de cei zece membri ai Comitetului Executiv al FRF care au votat excluderea Universităţii Craiova din FRF, pe care i-a acuzat de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor.

În motivarea plângerii penale se arată că Mircea Sandu, Dumitru Dragomir, Octavian Goga, Cornel Şfaiţer, Marin Rusen, Ştefan Stana, Cristian Bobar, Paul Costaş, Sorin Ţerbea şi Vasile Avram, membri ai Comitetului Executiv, au adoptat măsura excluderii provizorii a SC Fotbal Club U Craiova SA, în condiţiile în care acest club nu a încălcat în niciun fel Statutul FRF, fără a arăta şi motiva cauzele acestei decizii.

Plângerea penală arată că gruparea craioveană a suferit un prejudiciu de peste 50 de milioane de euro, reprezentând drepturile federative ale celor 39 de jucători deveniţi liberi de contract şi preluaţi de alte cluburi în urma excluderii Universităţii Craiova.

Tot în plângerea penală se arată că Marian Rusen se afla în conflict de interese la luarea deciziei de excludere a Universităţii Craiova. Rusen a votat excluderea Craiovei, iar formaţia al cărei preşedinte este, Juventus Bucureşti, a luat locul Universităţii din Liga a II-a.

Din actele aflate la dosar, procurorii au ajuns la concluzia că măsura excluderii provizorii a Universităţii Craiova luată de Comitetul Executiv al FRF nu a fost motivată detaliat cu abaterilor comise, nespecificându-se în ce constă gravitatea acestor încălcări ale Statutului Federaţiei.

Procurorii arată că hotărârea de excludere a clubului oltean a fost pusă în aplicare imediat, deşi era provizorie şi nedefinitivă, astfel că SC Fotbal Club U Craiova SA nu a avut posibilitatea unei căi de atac înainte de producerea efectelor juridice, în condiţiile în care dreptul la apărare nu poate fi îngrădit sau limitat.

Cele mai citite

Jaqueline Cristian și Anca Todoni, în optimile turneului WTA Bari

Jucătoarele române de tenis Jaqueline Cristian și Anca Todoni s-au calificat în optimile de finală ale turneului WTA 125 de la Bari, după ce...

Efectele măsurilor Guvernului Ciolacu: prețurile, în continuă scădere

Prețurile producției industriale au scăzut în aprilie cu 4% față de perioada similară din 2023, în mare parte datorită măsurilor economice adoptate de Guvernul...

Creștere alarmantă a cazurilor de violență domestică asupra copiilor. STATISTICĂ

Numărul cazurilor de violență domestică împotriva copilului a crescut alarmant. În total, în ultimul an au fost înregistrate 17.709 cazuri de abuz asupra copiilor....
Ultima oră
Pe aceeași temă