România e şi casa noastră, nu doar a voastră, stimaţi politicieni. Pentru a mai avea şi mâine o ţară, trebuie ca voi, astăzi, să acceptaţi că există limite, că ele trebuie respectate, că e important şi cum câştigaţi, nu doar să câştigaţi. Aţi stricat suficient. Trebuie să vă opriţi.
Trăim în ţara unde orice este posibil. E posibil ca premierul să felicite Ministerul de Interne pentru organizarea impecabilă a referendumului, doar pentru ca mai apoi USL să conteste acelaşi referendum la CCR. E posibil ca USL să întrebe Casa Naţională de Asigurări de Sănătate şi Institutul Naţional de Statistică despre numărul de alegători din România şi apoi să se minuneze că cele două instituţii nu deţin aceste informaţii. E posibil ca MAI să trimită CCR informaţii despre cetăţenii înscrişi pe listele electorale, iar ulterior să trimită o adresă spunând că nu îşi asumă ce au scris anterior. E posibil ca CCR să dea o decizie cerând de la guvern listele electorale permanente, actualizate conform articolului 17 din Legea 3/2000 (adică în 5 zile de la declanşarea referendumului), iar din adresa către guvern să pară că solicitarea CCR vizează actualizarea listelor acum, după desfăşurarea referendumului. De aceea CCR a transmis o nouă adresă luni, prin care precizează că a cerut listele folosite la referendum, nu liste noi. Sigur, cu toţii ne întrebăm cum e posibil ca la instanţa constituţională să apară astfel de disfuncţionalităţi. Ne întrebăm cu toţii îngrijoraţi dacă va rezista CCR presiunilor şi ameninţărilor. Nimeni nu îşi doreşte să fie judecat de un judecător căruia îi este frică – mi-a spus acum câţiva ani o judecătoare dintr-o ţară în care intervenţiile politice în justiţie erau frecvente. Avea dreptate şi azi, din nefericire pentru noi, simţim asta pe propria piele.
Citeşte continuarea în Revista 22.
