17.8 C
București
duminică, 6 octombrie 2024
AcasăSpecialMinistrul Mihnea Costoiu, în vizită de lucru în Franța

Ministrul Mihnea Costoiu, în vizită de lucru în Franța

Ministrul delegat pentru Învăţământ Superior, Cercetare Ştiinţifică şi Dezvoltare Tehnologică, Mihnea Costoiu, efectuează în perioada 10-11 iulie, o vizită de lucru la Bordeaux. Principalul scop al deplasării îl reprezintă dezvoltarea de noi colaborări în domenii ale ştiinţelor de frontieră, în domeniul spaţial, al opticii nucleare şi al aplicaţiilor industriale ale acestora.

Vizita include o întâlnire cu Alain Juppé, primar al oraşului Bordeaux şi fost premier al Franţei între 1995 şi 1997, ocazie cu care părţii române îi va fi prezentată modalitatea în care departamentele primăriei au organizat promovarea activităţilor din jurul instalaţiei Laser Megajoule (MJ) către sectoarele economice ale oraşului şi ale regiunii Aquitaine. Ministrul Mihnea Costoiu se va întâlni şi cu Alain Rousset, preşedintele Consiliului General al Regiunii Aquitaine, prilej pentru a se purta discuţii privind oportunităţile de colaborare cu Université de Bordeaux – Laser MegaJoule, în vederea stabilirii de noi posibilităţi de cooperare în domeniul cercetării ştiinţifice şi tehnologice.

Ministrul Mihnea Costoiu va mai vizita Centrul de studii pentru Aplicaţii Militare CEA – CESTA (Centre d'Etudes Scientifiques et Techniques d'Aquitaine), LASERIS – societate specializată în fabricarea de tuburi şi profile lasere, precum şi instalaţia LMJ (Laser du MEGA Joules). Discuţiile vor viza întârirea colaborării ştiinţifice dintre România şi Franţa, dar şi identificare de noi posibilităţi de cooperare în domeniul ştiinţific şi tehnic prin Parteneriatul strategic dintre România şi Franţa.

Deplasarea ministrului Mihnea Costoiu se înscrie într-un context mai amplu care implică prezenţa în Franţa, în intervalul 6-11 iulie, a unei delegaţii compuse din directori de institute de cercetare-dezvoltare, IMM-uri şi companii din România: ROSA (Agenţia Spaţială Română), Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Tehnologii Izotopice şi Moleculare – INCDTIM Cluj-Napoca, Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizică Tehnică – IFT Iaşi, Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Tehnologii Criogenice si Izotopice – ICSI Rm. Vâlcea, COMOTI, Consiliul Naţional IMM, S.C. Prion POCT şi S.C. SIVECO ROMANIA S.A.

Delegaţia, condusă de Tudor Prisecaru, Secretar de stat pentru cercetare, s-a întâlnit cu responsabili din cadrul Thales Alenia Space-Cannes la Bocca (liderul european în domeniul sateliţilor), Centrului de Studii pentru Aplicaţii Militare CEA – CESTA (Centre d'Etudes Scientifiques et Techniques d'Aquitaine), şi a participat, de asemenea, la festivităţile oficiale dedicate României, în cadrul Solar Decathlon Europe 2014, competiţie universitară internaţională de arhitectură şi tehnologii aplicate (Versailles,28 iunie – 14 iulie 2014).

Competiţia reuneşte, în urma unui riguros proces de selecţie, 20 de prototipuri solare construite de echipe universitare provenind din 16 ţări. Casele sunt realizate în mărime naturală si vor fi evaluate în cadrul a 10 probe din domeniile arhitectură, inginerie, bilanţ energetic, confort, inovare, accesibilitate, comunicare etc, in urma cărora vor fi acordate premii per categorie, precum si un mare premiu al competiţiei.

România este reprezentată de proiectul EfdeN, singurul proiect din Europa de Est participant la competiţie, o casă solară, eficientă energetic, sustenabilă şi inteligentă, dedicată mediului urban. Proiectul a fost realizat de o echipă formată din peste 70 de studenţi de la Universitatea Tehnică de Inginerie Civilă din Bucureşti, Universitatea de Arhitectură şi Urbanism Ion Mincu, Universitatea Politehnică din Bucureşti şi SNSPA, cu susţinere guvernamentală prin intermediul Ministerului Educaţiei, dar şi a peste 80 de sponsori, majoritatea activând in domenii conexe construcţiilor si energiei solare. EfdeN este considerată o inovaţie în domeniul eficienţei energetice, datorită integrării în prototip a unei sere productive dedicate conceptului de „urban farming”. 

Atât membrii echipei care a realizat EfdeN, cât şi cercetătorii români prezenţi la expoziţia dedicată Realizârilor de Vârf ale Cercetării Romaneşti, (Versailles, 9 iulie), au primit diplome onorifice semnate de ministrul Mihnea Costoiu şi ambasadorul României la Paris, Adrian Mazuru.

Cele mai citite

Amenzile pentru lipsa rovinietei nu vor mai fi aplicate imediat

Șoferii vor avea la dispoziție 24 de ore pentru a achita taxa, fără a mai fi penalizați automat Sistemul va fi similar cu cel care...

Hezbollah: Orice legătură cu Hashem Safieddine s-a pierdut

Contactul cu Hashem Safieddine, potenţial înlocuitor al liderului Hezbollah, Hassan Nasrallah, a fost "pierdut" de la loviturile israeliene de vineri din apropierea Beirutului, care...

Mașină lovită de tren în Argeș. Șoferul a scăpat cu viață

Un bărbat de 51 de ani a fost implicat într-un accident grav într-o comună din județul Argeș, după ce mașina sa a fost lovită...
Ultima oră
Pe aceeași temă