14.1 C
București
joi, 9 mai 2024
AcasăSpecialMinistrul Liviu Pop salvează „garda veche" din universităţi?

Ministrul Liviu Pop salvează „garda veche” din universităţi?

Ministrul Educaţiei, Liviu Pop (foto), continuă seria deciziilor controversate. Printr-o ordonanţă de urgenţă, Pop a decis, în urmă cu o săptămână, că pensionarea cadrelor didactice se va lăsa la latitudinea conducerii fiecărei instituţii universitare în parte.

„În cazul în care instituţiile de învăţământ superior nu pot acoperi normele cu titulari, pot hotărî menţinerea calităţii de titular în învăţământ şi/sau în cercetare pe baza evaluării anuale a performanţelor academice, după o metodologie stabilită de Senatul universitar”, se arată într-o hotărâre de modificare a Legii educaţiei. În afara impunerii unui criteriu extrem de relativ, actul normativ dă posibilitatea menţinerii în posturile de conducere sau de profesori universitari a persoanelor cu merite academice modeste.  De altfel, într-o analiză recentă, „România liberă” a dezvăluit că în multe universităţi calitatea corpului profesoral este modestă sau foarte slabă. Astfel, 60% din universităţile din România sunt conduse de persoane cu o activitate ştiinţifică ce corespunde mai degrabă nivelului unui începător, acestea având mai puţin de cinci articole ştiinţifice publicate.

Decizia lui Pop oferă posibilitatea de a profesa şi cadrelor didactice care au trecut pragul de vârstă obligatoriu de pensionare, impus la 65 de ani de fostul ministru Daniel Funeriu. În acest nou context, putem asista la revenirea celor pe care presa i-a numit „dinozaurii” din mediul universitar. Deşi nu are decât o lună în fruntea Ministerului Educaţiei, Pop şi-a anunţat intenţia de a schimba radical Legea educaţiei. A decis deja să reintroducă cotizaţiile sindicale pe statele de plată ale profesorilor, a vorbit de posibilitatea unui bacalaureat diferenţiat începând de anul viitor, ca şi de scoaterea camerelor de luat vederi la examenul de bacalaureat. Toate aceste iniţiative au fost puternic contestate, iar PDL a anunţat că îi cere demisia. 

Cele mai citite

Ucrainenii au dejucat un plan de asasinare a lui Zelenski chiar în ziua învestirii lui Putin la Moscova

Serviciul de Securitate al Ucrainei (SBU) anunță destructurarea unei rețele organizate de FSB care a recrutat doi colonei ai serviciilor ucrainene, pentru a-l asasina...

Robert Kennedy Jr., nepotul lui John F. Kennedy, are probleme serioase de sănătate înainte de alegerile prezdențiale

Robert Kennedy Jr., nepotul fostului preşedinte american John F. Kennedy şi candidat independent la preşedinţia Statelor Unite, a suferit de grave probleme de sănătate...

Ucrainenii au dejucat un plan de asasinare a lui Zelenski chiar în ziua învestirii lui Putin la Moscova

Serviciul de Securitate al Ucrainei (SBU) anunță destructurarea unei rețele organizate de FSB care a recrutat doi colonei ai serviciilor ucrainene, pentru a-l asasina...
Ultima oră
Pe aceeași temă