18.3 C
București
luni, 29 aprilie 2024
AcasăSpecialMinistrul Educaţiei susţine că este dreptul profesorului să folosească orice auxiliar curricular...

Ministrul Educaţiei susţine că este dreptul profesorului să folosească orice auxiliar curricular își dorește

Ministrul Educației Naționale, Liviu Pop, a declarat, la postul de televiziune Antena 3, că este dreptul profesorului să folosească orice auxiliar curricular își dorește, însă a subliniat că atunci când spune acest lucru nu se referă și la auxiliarele didactice.

"Astăzi am reușit în ședința de guvern, am aprobat acea hotărâre de guvern prin care reglementăm auxiliarele, adică tot ce intră, în afară de manualul școlar, se filtrează de către Ministerul Educației. Toți părinții și toți elevii pot fi siguri că de aici încolo pe băncile elevilor nu mai ajung manuale neautorizate și neavizate și nici auxiliare. (…) '

Gazeta matematică' a avut de suferit în ultimii zece ani, dacă vreți, sau în ultimii patru ani de maculatura care a ajuns în unitățile școlare fără niciun aviz din partea ministerului. Și eu am făcut școală alături de 'Gazeta matematică'. Este dreptul profesorului să folosească orice auxiliar curricular își dorește. Eu vorbesc despre auxiliarul didactic", a precizat Pop.

El a afirmat că "toate auxiliarele au intrat pe ușa din dos în minister, pentru că nu a dorit nimeni să facă ordine în acest subiect". Pop a mai arătat că unele edituri au menționat pe coperta auxiliarelor că acestea ar fi fost avizate de MEN, deși nu s-a întâmplat așa.

"A creat (n.r. — ordinul său) un iureș total din partea editurilor, care — și sunt șase dintre ele pe care le-am notificat — și-au permis cu nonșalanță să pună pe copertă și prima pagină 'avizat acest auxiliar de MEN'. Pentru cele șase edituri am făcut notificare. (…) Am notificat Ministerul de Finanțe, Protecția Consumatorului, pentru că mi se pare un lucru foarte grav și nu numai mie, tuturor copiilor și profesorilor. Eu nu vreau să aruncăm acum în coșul comun toate cele 100 de edituri care lucrează pe zona aceasta a auxiliarelor în România. Sunt edituri și avem nevoie de edituri și de auxiliare în procesul instructiv educativ", a declarat demnitarul.

Întrebat cum răspunde criticilor adresate de către președintele PSD, Liviu Dragnea, și președintele Klaus Iohannis, ministrul a spus că acestea sunt unele constructive.

"Sunt critici constructive pe ceea ce înseamnă comunicare. În rest, tot ceea ce am spus că fac pe zona aceasta a educației, pe programul de guvernare, am recuperat și am dus la îndeplinire", a susținut reprezentantul MEN.

Cele mai citite

Joe Biden, discuție telefonică cu Benjamin Netanyahu

Preşedintele american Joe Biden a discutat duminică la telefon cu premierul israelian Benjamin Netanyahu, prilej cu care şi-a reafirmat angajamentul ferm faţă de securitatea...

Joe Biden, discuție telefonică cu Benjamin Netanyahu

Preşedintele american Joe Biden a discutat duminică la telefon cu premierul israelian Benjamin Netanyahu, prilej cu care şi-a reafirmat angajamentul ferm faţă de securitatea...

Sfânta Lumină va fi adusă, sâmbătă seara, de la Ierusalim

Sfânta Lumină va fi adusă de la Ierusalim, sâmbătă seara, de Superiorul Aşezămintelor Patriarhiei Române la Locurile Sfinte, părintele arhimandrit Teofil Anăstăsoaie, şi va...
Ultima oră
Pe aceeași temă