31.7 C
București
luni, 27 iulie 2026
AcasăSpecialMinistrul "american" din Benghazi

Ministrul „american” din Benghazi

În timp ce loviturile aeriene ale coaliţiei împotriva trupelor lui Gaddafi continuă, iar armata libiană încearcă să recucerească mai multe oraşe din vestul ţării, insurgenţii din zona de est se străduiesc să pună bazele unei structuri de comandă.

 

Ali Tarhouni, noul ministru de Finanţe al guvernului format de insurgenţi la Benghazi, este unul dintre puţinii reprezentanţi ai opoziţiei anti-Gaddafi care a vorbit deschis despre greutăţile organizatorice întâmpinate până acum de mişcarea opoziţională – şi, totodată, una dintre atât de căutatele „feţe” ale unei revoluţii: o persoană în stare să se facă înţeleasă – şi plăcută – de către mass-mediile occidentale.

Tarhouni, în vârstă de 60 de ani, profesor de economie la universitatea din Seattle, a fost silit să fugă din Libia după ce a făcut parte dintr-o mişcare studenţească prodemocraţie şi trăieşte în exil de 35 de ani, iar numele său este pe mai multe „liste negre” ale regimului Gaddafi. Într-un interviu acordat presei occidentale, el a făcut o scurtă trecere în revistă a forţelor insurgenţilor; aceştia dispun, spune Tarhouni, de numai 1.000 de soldaţi binepregătiţi, şi de peste 17.000 de voluntari – toţi entuziaşti, dar fără nici un fel de pregătire militară. „Cel puţin, acum soldaţii noştri au toţi arme”, se bucură Tarhouni; „la început, aruncau cu pietre”.

Un miliard de dolari, „cadoul” Marii Britanii

El recunoaşte că la început consiliul de conducere al insurgenţilor era mai curând un grup haotic, fără o ierarhie clară, dar este de părere că ierarhia a început să ia o formă mai bine definită, iar finanţele insurgenţilor – resortul lui Ali Tarhouni, aşadar – sunt în bună ordine; aceştia dispun de banii din banca centrală din Benghazi şi alte oraşe aflate sub controlul lor, iar Guvernul britanic le-a promis acces la 1,4 miliarde de dinari (1,1 miliarde dolari) imprimaţi în Marea Britanie pentru regimul Gaddafi. În privinţa viitorului mişcării insurgenţilor, Tarhouni este optimist; după zeci de ani în care libienilor li s-a interzis să facă parte din orice formă de grup public, este de aşteptat ca punerea pe picioare a unei organizaţii să fie mai dificilă, este de părere el – adăugând că, din fericire, oamenii învaţă repede.

Arme sovietice împotriva dictatorului

Armamentul insurgenţilor constă în totalitate din echipament al armatei libiene, obţinut fie în urma cuceririi unor baze militare, fie adus de către soldaţi care au dezertat din armata regulară.

circa 1.000 de soldaţi profesionişti

15.000-17.000 de luptători voluntari

două avioane de luptă MiG-23

un elicopter de luptă MiG-24

o fregată rusească din clasa Koni

3 tancuri T-55 de producţie sovietică

o blindată BMP-1

Cele mai citite

Alexandru Rogobete: Varianta actuală a legii salarizării este „un dezastru” pentru sănătate

Fostul ministru al Sănătății, Alexandru Rogobete, afirmă că forma actuală a legii salarizării afectează grav sistemul medical și avertizează că reducerea veniturilor pentru unele...

Slavko Vincic își încheie cariera după finala Mondialului! Arbitrul sloven se retrage după un ultim meci controversat

Slavko Vincic a anunțat retragerea din arbitraj la doar o săptămână după ce a condus finala Campionatului Mondial din 2026.Arbitrul sloven Slavko Vincic și-a...

Petrolul se ieftinește după o pauză în conflictul SUA-Iran   

Cotațiile petrolului au început săptămâna pe minus, după ce investitorii au primit cu ușurare absența unor noi atacuri americane asupra Iranului în ultimele zileBarilul...
Ultima oră
Pe aceeași temă