19.6 C
București
miercuri, 1 mai 2024
AcasăSpecialMinistru al Apărării: Rusia și Belarus pregătesc exerciții militare, la care vor...

Ministru al Apărării: Rusia și Belarus pregătesc exerciții militare, la care vor participa aproape 13.000 de militari. Inițiativa vine în contextul manevrelor NATO în Europa de Est

Aproximativ 13.000 de militari din Rusia și Belarus vor participa, în luna septembrie, la un exercițiu comun, în contextul în care autoritățile de la Kremlin au denunțat manevrele militare organizate de NATO în Europa de Est, informează agenția TASS, citată de Mediafax.

„Până la 12.700 de militari urmează să participe la exerciţii. Aproximativ 10.200 de militari vor participa pe teritoriul ţării noastre, respectiv 7.200 de membri ai armatei belaruse şi 3.000 de militari ruşi", a anunţat ministrul Apărării din Belarus, Andrei Ravkov, luni.

Potrivit oficialului, în exerciţiile Zapad-2017, care vor avea loc în luna septembrie, vor fi testate 680 de sisteme de artilerie.

„Exerciţiile sunt o demonstraţie a continuităţii în garantarea securităţii popoarelor fraterne. Acest exerciţiu nu este o reacţie la suplimentarea capacităţilor militare NATO în apropierea frontierelor statelor noastre, deşi aceste acţiuni generează în mod natural preocupări", a mai spus Andrei Ravkov.

În urmă cu câteva zile, Administraţia Vladimir Putin a exprimat preocupare în legătură cu o serie de exerciţii militare NATO care vor avea loc în următoarele luni, în Europa de Est, inclusiv în zona Mării Negre.

„În perioada iunie-noiembrie, NATO va organiza peste 15 exerciţii militare în Europa de Est şi aproximativ acelaşi număr în regiunea Mării Negre. Dacă numărăm participanţii, sunt peste 40.000 de militari. Am atras încă o dată atenţia Alianţei Nord-Atlantice asupra propunerii noastre privind o întâlnire a experţilor militari care ar putea folosi hărţi pentru evaluarea capabilităţilor militare desfăşurate, fără a deveni prea emoţionali. Ideea noastră este să le oferim armatelor oportunitatea de a discuta despre toţi factorii care influenţează situaţia de securitate, inclusiv suplimentarea efectivelor şi rotaţia trupelor. Credem că, în lipsa construirii unor contacte normale între armate, va fi greu să înţelegem ce se întâmplă şi să evităm interpretările greşite", a declarat Aleksandr Gruşko, ambasadorul Rusiei la Alianţa Nord-Atlantică.

Cele mai citite

Ministerul Agriculturii, despre banii încasați de beneficiarii Fondului European Agricol pentru Dezvoltare Rurală

Beneficiarii Fondului European Agricol pentru Dezvoltare Rurală (FEADR) au primit în această săptămână în conturile bancare o nouă tranşă de plată în valoare totală...

Prințul de Wales întrebat despre soție și copii: „Toţi sunt bine, mulţumesc. Da, suntem bine”

„ Vă supăraţi dacă vă întreb cum se simt soţia şi copiii dumneavoastră?" a fost întrebat prinţul de Wales de o femeie, potrivit actualitate.org. El...

Zelenski vede Ucraina membru în NATO cu o condiție majoră

Președintele Volodimir Zelenski consideră că Ucraina nu va putea deveni membru NATO până când nu va câștiga războiul cu Rusia, conform observatornews.ro. Secretarul general al...
Ultima oră
Pe aceeași temă