10 C
București
duminică, 5 mai 2024
AcasăSpecialMinisterul Sănătăţii anunţă reluarea imunizării copiilor cu vaccinul hexavalent

Ministerul Sănătăţii anunţă reluarea imunizării copiilor cu vaccinul hexavalent

Imunizarea copiilor cu vaccinul hexavalent, în cadrul Programului Naţional de Imunizare, va fi reluată începând de săptămâna viitoare, în urma discuţiilor reprezentanţilor Ministerului Sănătăţii cu distribuitorul. 

“În urma discuţiilor cu reprezentanţii Ministerului Sănătăţii, distribuitorul a informat că a rezolvat problema distribuirii vaccinului hexavalent, iar săptămâna viitoare va asigura un necesar de 107.300 de doze, care vor ajunge la direcţiile de sănătate publică pentru a fi distribuite cabinetelor medicale în vederea continuării procesului de imunizare”, se arată într-un comunicat al Ministerului Sănătăţii, transmis miercuri Agerpres

Potrivit sursei citate, în conformitate cu acordul-cadru existent, până la sfârşitul acestui an, producătorul trebuie să mai pună la dispoziţia Ministerului Sănătăţii 500.000 de doze de vaccin. Vaccinul hexavalent va fi utilizat pentru recuperarea copiilor nevaccinaţi, precum şi pentru vaccinarea de rutină a nou-născuţilor, conform calendarului. “Recuperarea la vaccinare se va realiza, sub coordonarea direcţiilor de sănătate publică judeţene şi a municipiului Bucureşti, prin cabinetele medicilor de familie”, precizează MS în comunicatul citat. 

Vaccinul hexavalent este un preparat utilizat pentru profilaxia specifică a difteriei, tetanosului, tusei convulsive, haemophilus, hepatitei B şi poliomielitei şi se administrează gratuit în calendarul naţional de imunizare al MS. 

Ministerul Sănătăţii menţionează că disfuncţionalităţile înregistrate la livrarea vaccinului s-au datorat imposibilităţii producătorului de a produce şi livra acest produs în timp util, în această situaţie aflându-se mai multe state, atât la nivel european, cât şi mondial.

Cele mai citite

Ce salarii aveau cu adevărat Nicolae și Elena Ceaușescu

Așa cum bine cunoaștem cu toții, până în urmă cu mai bine de trei decenii și jumătate, România s-a aflat sub jugul dictaturii...

Rusia – Ucraina, ziua 781. Rusia susține că “Formula de pace” va avea succes dacă Occidentul oprește livrările de arme pentru Ucraina

"Formula de pace" va avea succes dacă Occidentul oprește livrările de arme pentru Ucraina, susține purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria...

Lumina Sfântă a fost adusă în Republica Moldova de un avion al României

Lumina Sfântă a fost adusă de la Ierusalim în Republica Moldova, în anul 2024, de un avion al României, anunță presa de la Chișinău. Cursa...
Ultima oră
Pe aceeași temă