12.6 C
București
vineri, 3 mai 2024
AcasăSpecialMinisterul Muncii propune creşterea în trei etape a salariilor din învăţământ, din...

Ministerul Muncii propune creşterea în trei etape a salariilor din învăţământ, din august 2016 până în ianuarie 2018

 

Ministerul Muncii propune un nou plan pentru creşterea salariilor din Educaţie, aplicat în trei etape. Acestea ar urma să intre în vigoare din august, acest an. După cum arată Mediafax, în acest an ar fi aplicate corecţiile salariale, în august 2017 ar urma noua grilă de salarizare, iar în ianuarie 2018, aplicarea bonusului de performanţă. Rămâne de văzut dacă acest nou plan va fi acceptat de sindicatele din acest domeniu.

 

 

Conform propunerii Ministerului Muncii, în învăţământul preuniversitar, o învăţătoare sau educatoare cu studii liceale, la începutul carierei, porneşte de la un salariu de 1.480 de lei şi poate avea în primii doi ani cel mult 1.843 de lei. Cel mai mare salariu de bază din această categorie urmează să-l aibă cadrele didactice cu peste 40 de ani vechine, respectiv 1.990 de lei. Suma poate ajunge la 2.265,în cazul în care gradaţia este definitivă.

Tot în învătământul preuniversitar, în cazul unui profesor cu studii superioare de scurtă durată şi grad didactic debutant, salariul de pornire propus este de 1.650 de lei, iar la o gradaţie de nivel 5 el creşte la 2.055 de lei. Un profesor debutant, cu studii superioare de lungă durată, începe de la un salariu de bază de 1.749 de lei. Cel mai mare salariu propus în învăţământul preuniversitar este de 3.662 de lei. Pentru acesta, trebuie ca profesorul să aibă o vechime de peste 40 de ani în muncă şi gradul didactic I.

În cazul învăţământului universitar, salariile pornesc de la 2.178 de lei în cazul unui asistent cu vechime de până la trei ani, iar pentru aceeaşi funcţie, dar o vechime de până la 40 de ani în muncă, ajung la 2.666 de lei. După peste 40 de decenii la catedră, un profesor universitar poate să obţină o chenzină de 6.866 de lei pe lună.

 

 

Cele mai citite

Statele membre NATO sunt profund îngrijorate „ de activitățile rău intenționate ale Rusiei” pe teritoriul Alianței

Statele membre ale NATO s-au declarat joi "profund preocupate de activităţile rău intenţionate" ale Rusiei "întreprinse recent pe teritoriul Alianţei" şi care "constituie o...
Ultima oră
Pe aceeași temă