18.5 C
București
duminică, 5 mai 2024
AcasăSpecialMinisterul Educaţiei a lansat platforma care monitorizează câţi absolvenţi de facultate au...

Ministerul Educaţiei a lansat platforma care monitorizează câţi absolvenţi de facultate au job

50 de universităţi de stat şi private din ţară îşi vor putea urmări studenţii după absolvire pentru a vedea câţi reuşesc să se angajeze, prin intermediul platformei www.joburi-absolventi.edu.ro, lansată luni de Ministerul Educaţiei.

Platforma www.joburi-absolventi.edu.ro oferă posibilitatea interconectării într-un spaţiu virtual a absolvenţilor, cadrelor didactice din universităţi, personalului specializat din Ministerul Educaţiei, pe de o parte, şi a companiilor interesate să ofere locuri de muncă pentru tineri absolvenţi, pe de altă parte, potrivit adevarul.ro.

Platforma permite culegerea datelor necesare monitorizării inserţiei pe piaţa muncii, prin completarea chestionarului de către alumni, fapt ce va permite elaborarea de rapoarte cu privire la inserţia absolvenţilor, atât la nivel de universitate, cât şi la nivelul Ministerului Educaţiei.

“Atunci când vorbeşti de integrarea absolvenţilor pe piaţa muncii, cred că universităţile trebuie să aibă un dialog cu cei care reprezintă piaţa muncii, cu partenerii noştri de zi cu zi. Ecuaţia are mai multe necunoscute şi rolul acestui proiect, dar şi a altor discuţii, dezbateri, cercetări este acela de a încerca să calibrăm atât educaţia, cât şi formarea continuă, dar să şi înţelegem mecanismele şi direcţiile după care se orientează piaţa. Rezultatele acestui proiect sunt foarte importante, dar cel mai important este, cred, să introducem un mecanism de monitorizare a nevoilor pieţei muncii. Acesta este cel care ne-ar putea semnala din timp acolo unde apar dezechilibre”, a declarat ministrul Educaţiei Remus Pricopie.

 

 

Cele mai citite

Lumina Sfântă a fost adusă în Republica Moldova de un avion al României

Lumina Sfântă a fost adusă de la Ierusalim în Republica Moldova, în anul 2024, de un avion al României, anunță presa de la Chișinău. Cursa...

Rusia – Ucraina, ziua 781. Rusia susține că “Formula de pace” va avea succes dacă Occidentul oprește livrările de arme pentru Ucraina

"Formula de pace" va avea succes dacă Occidentul oprește livrările de arme pentru Ucraina, susține purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria...

Lumina Sfântă a fost adusă în Republica Moldova de un avion al României

Lumina Sfântă a fost adusă de la Ierusalim în Republica Moldova, în anul 2024, de un avion al României, anunță presa de la Chișinău. Cursa...
Ultima oră
Pe aceeași temă