14 C
București
vineri, 4 octombrie 2024
AcasăSpecialMinisterul Apărării: Starea de sănătate a celor trei militari răniți în Afganistan...

Ministerul Apărării: Starea de sănătate a celor trei militari răniți în Afganistan evoluează bine

Cei trei militari răniți în 25 septembrie în Afganistan sunt spitalizați, în continuare, la Centrul medical regional american din localitatea germană Landsthul, însă starea lor de sănătate evoluează bine, informează Ministerul Apărării Naționale. 

Într-un comunicat de presă, MApN precizează că militarii se află supravegherea unei echipe medicale complexe şi sunt asistaţi de un medic al Forţelor Terestre Române, care are şi rolul de ofiţer de legătură cu unitatea medicală americană. Astfel, sublocotenentul Oprea Florin urmează să se întoarcă în Teatrul de Operaţii Afganistan pentru a continua misiunea, iar evoluţia stării de sănătate a plutonierul Romilă Eduard şi a caporalului Neagu Marcel este favorabilă.

Totodată, în perioada 5 – 9 octombrie, ei sunt vizitați de către familie.

Cei trei militari români, din Batalionul Protecţia Forţei „Rechinii Albi”, au fost răniţi în 25 septembrie, în urma detonării unui dispozitiv exploziv improvizat, în timp ce executau o misiune de patrulare în provincia Kandahar, Afganistan. În urma deflagraţiei a fost rănit şi un al patrulea militar, Costică-Victor Tarnovschi. MApN anunţa că acesta a suferit plăgi superficiale şi că îşi va relua în curând activitatea normală.

Cele mai citite

FCSB a învins în deplasare pe PAOK Salonic cu 1-0(1-0) în 10 oameni

FCSB a obţinut o victorie mare cu echipa greacă PAOK Salonic, cu scorul de 1-0 (1-0), joi seara, pe Stadionul Toumba din Salonic, în...

FCSB a învins în deplasare pe PAOK Salonic cu 1-0(1-0) în 10 oameni

FCSB a obţinut o victorie mare cu echipa greacă PAOK Salonic, cu scorul de 1-0 (1-0), joi seara, pe Stadionul Toumba din Salonic, în...
Ultima oră
Pe aceeași temă