21.1 C
București
sâmbătă, 4 iulie 2026
AcasăSpecialMinima de temperatură a iernii: -32 grade Celsius

Minima de temperatură a iernii: -32 grade Celsius

Minima la nivel naţional din această iarnă, de minus 32 de grade Celsius, s-a înregistrat în noaptea de Anul Nou la Întorsura Buzăului, judeţul Covasna, în timp ce la Miercurea Ciuc și la Brașov au fost minus 29 de grade Celsius.

Cea mai scăzută temperatură din ţară, de minus 32 de grade Celsius, a fost măsurată la staţia meteo din Întorsura Buzăului în noaptea de miercuri spre joi, în jurul orei 05.00.

"Noul an a debutat cu temperaturile cele mai scăzute din această iarnă. În țară, cel mai frig a fost la Întorsura Buzăului, unde a fost consemnată o valoare termică minimă de minus 32 de grade Celsius. Vremea începe să se încălzească și de la noapte (noaptea de joi spre vineri – n.r.) își fac apariția, mai timid la început, ninsorile”, a precizat meteorologul Ovidiu Câmpean de la Centrul Meteorologic Regional Sibiu, citat de Mediafax.

Potrivit acestuia, temperaturile minime înregistrate în centrul și estul țării au scăzut față de cele mai mici valori termice măsurate de meteorologi miercuri dimineață.

Astfel, în județul Harghita, cea mai scăzută temperatură din această iarnă, de minus 29 de grade Celsius, a fost înregistrată la stația meteo din Miercurea Ciuc în jurul orei 03.00, iar la Joseni au fost minus 26 de grade Celsius. Minus 29 de grade Celsius au fost, în noaptea de Anul Nou, şi în municipiul Brașov, la Sibiu au fost minus 26 de grade Celsius, la Sebeș, în județul Alba, minima înregistrată joi dimineață a fost de minus 25 de grade Celsius, iar în județul Mureș, cel mai frig, minus 19 grade Celsius, a fost în localitatea Sărmașu.

Cele mai citite

Frații Tate, din nou la DIICOT. Procurorii le aduc noi acuzații, iar Andrew Tate ironizează ancheta

Andrew și Tristan Tate s-au prezentat din nou la sediul DIICOT, unde procurorii le-au adus la cunoștință noi acte de urmărire penală într-un dosar...

Mercedes dă tonul unui nou val de proteste în sectorul auto din Germania

Mii de angajați au protestat vineri în fața uzinelor Mercedes-Benz din Germania, nemulțumiți de planurile constructorului auto premium de reducere a costurilor, manifestațiile marcând...

Spania nu i-a dat nicio șansă Austriei! Ibericii merg fără emoții în optimile Campionatului Mondial

Spania s-a impus cu 3-0 în fața Austriei și și-a asigurat calificarea în optimile de finală, după o prestație autoritară.Spania a obținut o calificare...
Ultima oră
Pe aceeași temă