19.9 C
București
sâmbătă, 27 aprilie 2024
AcasăSpecialMilitarii americani de la Kogălniceanu au coborât la mintea copiilor

Militarii americani de la Kogălniceanu au coborât la mintea copiilor

În comuna constănțeană Mihail Kogălniceanu s-a inaugurat, la începutul lunii, primul after-school. La eveniment au participat și militari din cadrul bazei militare americane de aici. Reprezentanții US Army nu numai că au vizitat centrul, dar au fost angrenați în jocurile lor. Mulți dintre ei, de exemplu, s-au lăsat pictați pe față de elevii din Kogălniceanu. În ceea ce privește after-school-ul, autoritățile locale spun că investiția era mai mult de­cât necesară, fiind cerută și încu­rajată de locuitori.

„Decizia de înfiinţare am luat-o în urma consultării cu locuitorii. Ei au semnalat necesitatea unui loc unde copiii să-şi petreacă timpul liber, în siguranţă, după terminarea cursurilor şcolare. Sunt părinţi care nu au cu cine să-i lase după ce aceştia ies de la şcoală şi nu au nici posibilitatea de a angaja o bonă, astfel că este mai mult decât util un asemenea loc pentru ei. Cei mici vor sta la after-school până la ora 17.00. Aici vor mânca şi îşi vor efectua temele sub suprave­gherea unui profesor“, a declarat primarul localităţii Mihail Kogălniceanu, Ancuţa Belu. 

La acest after-school se pot înscrie numai elevi din ciclul primar ai Liceului Teoretic Mihail Kogălniceanu. Capacitatea este de 50 de locuri, dar se analizează și posibilitatea suplimentării cu încă 25. 

Cele mai citite

Mașină făcută scrum pe Autostrada București – Pitești

Potrivit informațiilor furnizate de ISU Giurgiu, un autoturism a fost cuprins de flăcări sâmbătă pe autostrada A1 București-Pitești, la kilometrul 34, pe sensul de...

Modificări de trasee în acest weekend, în timpul desfășurării evenimentului „Bucharest Street Food Festival – Spring Edition”

Cu ocazia organizării evenimentului „Bucharest Street Food Festival – Spring Edition”, în zilele de 27.04.2024 (sâmbătă) și 28.04.2024 (duminică), între orele 09:00 – 22:00, circulația rutieră va fi restricţionată pe Șos....

Un tânăr în vârstă de 27 de ani a folosit bancnote false de 200 de euro în săli de jocuri electronice 

După ce un tânăr în vârstă de 27 de ani ar fi folosit bani falși (n.r. bancnote de 200 euro) pentru a se juca...
Ultima oră
Pe aceeași temă