19.7 C
București
marți, 16 iunie 2026
AcasăSpecialMigranții din tabăra din sudul Calais, expulzați

Migranții din tabăra din sudul Calais, expulzați

Migranții care locuiesc într-o tabără situată în sudul ieșirii din Calaias sunt obligați să plece, după ce Prefectura Pas-de-Calais a emis un ordin de expulzare, relatează Reuters, citat de agenția Mediafax

Ordinul, emis vineri, le dă migranţilor termen să părăsească zona până marţi şi precizează că forţele de ordine vor proceda, începând de miercuri, la o evacuare treptată.

Pe de altă parte, opt asociaţii au avertizat că desfiinţarea a jumătate din „jungla” de la Calasis nu va face altceva decât „să sporească tensiunile şi să fragilizeze şi mai mult” situaţia migranţilor care trăiesc în această tabără improvizată.

Ministrul de Interne Bernard Cazeneuve le-a răspuns printr-un e-mail că această evacuare urmează să fie pusă în aplicare, însă „în mod treptat şi cu rspectarea persoanelor”.

Fabienne Buccio, prefectul Pas-de-Calais, a anunţat în urmă cu o săptămână mutarea a aproximativ 1.000 de migranţi din zona de sud a taberei în Centrul de primire provizorie (CAP) de la Calais şi în Centrele de primire şi orientare (CAO) din Franţa. Unii migranţi au acceptat să se mute în tabăra înfiinţată de stat, însă altele au rămas pe loc. Însă prefectura consideră că un număr insuficient de migranţi a părăsit partea de sud a taberei, care va fi desfiinţată.

Cele mai citite

Trump a urcat în cușcă la Casa Albă! Imaginile care au făcut înconjurul lumii

UFC 250 a oferit un spectacol fără precedent, după ce gala a fost organizată chiar în curtea Casei Albe, sub privirile președintelui Statelor Unite,...

Traian Băsescu: Nicuşor Dan a procedat corect constituţional în desemnarea lui Adrian Veştea

Fostul preşedinte Traian Băsescu a declarat că preşedintele Nicuşor Dan nu a greşit din punct de vedere constituţional prin desemnarea lui Adrian Veştea pentru...

Real Madrid a mai dat o lovitură! Un campion european a acceptat transferul pe Bernabeu

Real Madrid a ajuns la un acord pentru transferul fundașului stânga Marc Cucurella de la Chelsea, una dintre cele mai importante mutări pregătite de...
Ultima oră
Pe aceeași temă