Interviu cu prozatorul Florin Lazarescu
A castigat de curand Premiul pentru Literatura Est-Europeana (locul al II-lea), distinctie care i-a fost oferita, oficial, la recent incheiatul targ de carte de la Frankfurt. Romanul sau, „Trimisul nostru special”, publicat in 2005 de Editura Polirom, va fi tradus in limba germana si publicat intr-o editie bilingva, romana-germana, la Editura Wieser. Florin Lazarescu considera ca viata lui a ramas la fel si dupa acest premiu: frumoasa.
– Cum te simti stiind ca romanul tau va ajunge pe piata de limba germana?
– N-am o stare speciala legata de asta. Evident, m-am bucurat atunci cand am primit stirea. Acum sunt curios sa vad care va fi reactia unui public diferit, „strain” la lectura romanului meu. Hai sa zic ca ma simt cumva si norocos.
– Cand va aparea cartea si la ce editura? L-ai cunoscut pe traducator?
– Romanul va aparea la editura austriaca Wieser, in primavara lui 2007. N-am intalnit-o inca pe traducatoare, Aranca Munteanu, insa am inteles de la cunoscatori (inclusiv de la cativa nativi) ca traducerea e foarte buna. La Frankfurt mi-am cunoscut editorul, mi-a prezentat si un plan de promovare, voi fi invitat in Austria pentru lansare si pentru cateva lecturi publice. Am incredere ca totul va fi OK. Viata mea e la fel ca si inainte: frumoasa.
– Te-ai intors de curand de la Targul de Carte de la Frankfurt, unde ai primit Premiul pentru Literatura Est-Europeana pentru „Trimisul nostru special”. Ce sperante iti pui in acest premiu?
– Nu consider acest premiu o gaura in cer, insa cred e o buna carte de vizita atat in tara, cat si afara. Dupa targ am fost contactat prin intermediul unui traducator de o editura din Slovenia, care si-a manifestat dorinta de a ma publica. Sper sa mai apara si alte ocazii.
Am fost invitatul Austriei la targ
– E adevarat ca la Frankfurt ai spus ca te simti inexistent, acolo si in general? De ce te simti asa?
– E adevarat, dar nu am spus ca in general si nu ma refeream neaparat la mine, ci la impresia din acel moment fata de promovarea Romanei in cadrul targului de la Frankfurt. Am avut, asa, o „decadere”, ca sa citez din clasicul Gigi Becali, fiind impresionat de masinaria de promovare pusa in functiune in unele tari. Romania nici nu era inscrisa in catalogul targului. Judecand la rece, totusi imi dau seama ca am fost nedrept fata de reprezentantii Romaniei. Standul nostru nu arata cu nimic mai prejos decat unul occidental. Poliromul a avut un catalog de prezentare excelent, in engleza, in care apareau unsprezece autori romani. ICR-ul venise cu proiectul sau de traducere pentru alti douazeci de scriitori autohtoni. Cred ca pot sa laud aceste lucruri, fara frica de a fi acuzat de vreun parti-pris (eu am fost invitatul Austriei la targ si nici nu am fost prins in vreunul din cele doua proiecte de traducere). Inteleg ca zicerea mea – repet, in mare parte, doar o impresie – i-a suparat pe unii. Regret ca aceia care s-au suparat nu au fost de fata ca sa auda ce am declarat, in cateva interviuri date in presa germana, despre Romania si despre scriitorii romani.
– Daca o data cu aparitia cartii pe piata germana ti s-ar deschide usile spre burse in spatiul occidental, invitatii la festivaluri si lecturi etc., ai renunta la Iasi? Daca da, ce ai regreta? Daca nu, de ce?
– Am spus-o in repetate randuri, nimic nu ma impiedica sa fac in Iasi ceea ce as putea face in Bucuresti sau la Paris. Am avut si inca am oferte „tentante” de a lucra in Bucuresti. Nici o secunda nu m-am gandit sa plec. Imi vine acum in minte o replica din filmul lui Porumboiu: „Pai ce sa fac acolo? Acolo e urat. Acolo si cand ninge e noroi”. Serios vorbind, eu nu visez sa fac bani, ci doar sa am o anumita siguranta materiala, care sa-mi permita sa scriu. O am deja aici, in Iasi, unde ma simt minunat alaturi de sotie, de familie si de prieteni.
– Cum se va numi urmatoarea ta carte?
– Nu stiu. In afara de proiectele legate de scenarii tv, pe care le am in lucru alaturi de Lucian Dan Teodorovici, ne gandim sa scriem, tot impreuna, o piesa de teatru. La un nou roman ma voi gandi anul viitor.
