18.9 C
București
joi, 16 mai 2024
AcasăSpecialMezinul lui Năstase, Mihnea, trimis să studieze Holocaustul după ce şi-a desenat...

Mezinul lui Năstase, Mihnea, trimis să studieze Holocaustul după ce şi-a desenat o zvastică pe mână

Preşedintele CN al PSD povesteşte pe blog că a decis să-şi trimită fiul cel mic, pe Mihnea, la un stagiu despre Holocaust, după ce a aflat despre o “boacănă” pe care acesta a făcut-o în străinătate, adică şi-a desenat pe mână o zvastică, la o petrecere, transmite NewsIn.

 

“Am aflat zilele acestea că fiul meu, Mihnea, a făcut o boacănă în străinătate. Nu ştiu câţi dintre voi au auzit, dar el a plecat să înveţe, cu o bursă, în străinătate – bursă pentru care îi sunt extrem de recunoscător lui Dimitrie Sturdza -, chiar în perioada în care Mihnea începea să aibă neplăceri, cu copiii la şcoală, în urma scandalurilor cu dosarele mele, din 2006. Aflat în afara ţării, şi la o vârstă teribilistă, a participat la o petrecere. Acolo, mai mulţi puşti pictau, la intrarea în club, diverse semne pe mâini, pentru a fi recunoscuţi cei care ieşeau şi apoi reveneau. Printre acestea, şi zvastici. Am fost revoltat să aud lucrul ăsta, tocmai pentru că ştiu cât de dureroasă este această temă”, scrie Năstase.

El spune că este cazul ca fiul său cel mic să primească o lecţie şi anunţă că a decis să-l înscrie la un stagiu despre Holocaust, atunci când va veni în România, în vacanţă. ” Nu cred că vârsta poate fi o scuză pentru un astfel de gest şi, tocmai de aceea, am decis ca Mihnea să afle într-o formă foarte directă că există subiecte cu care nu se poate glumi. În consecinţă, la întoarcerea în ţară, în vacanţă, Mihnea va merge la un stagiu de internship la Institutul Naţional pentru Studierea Holocaustului din România Elie Wiesel. E un loc în care poate participa la evenimente, poate citi, se poate informa despre cât de mare a fost tragedia prin care au trecut sute de mii de familii în urma Holocaustului. Pentru că nu vorbim decât despre crimele comunismului, copiii noştri ştiu prea puţin despre crimele nazismului sau despre alte momente cumplite din istorie”, adaugă fostul premier.

“Sunt sigur că gestul lui va fi suficient de mult taxat, dar poate că în acest fel va învăţa cât de mare este responsabilitatea pe care o are, chiar şi un tânăr de vârsta lui, faţă de simboluri atât de importante”, conchide liderul PSD.

Publicaţia Kamikaze anunţă că va publica miercuri fotografii cu Mihnea Năstase însemnat cu zvastica celui de-al treilea Reich, la o petrecere de Halloween organizată de liceul elveţian la care studiază juniorul fostului premier.

Gestul lui Mihnea Năstase este asemănător celui al prinţului Harry, fiul cel mic al prinţului Charles, care tot la o petrecere s-a îmbrăcat într-o uniformă militară nazistă. Harry şi-a cerut imediat scuze pentru “alegerea neinspirata a costumaţiei”.

Anul trecut, primarul Constanţei, Radu Mazăre, a stârnit un val de indignare după ce la o prezentare de modă s-a îmbrăcat tot într-o uniformă nazistă, la fel ca fiul său. Mai multe ONG-uri i-au făcut plângere penală pesedistului, considerând o jignire gestul său. Mazăre s-a disculpat spunând că a vrut să omagieze un ofiţer german, care plănuia să-l asasineze pe Adolf Hitler şi care a fost portretizat şi de un film american cu Tom Cruise în rolul principal.

Cele mai citite

Importurile de gaze au crescut cu 34,5%, în primul trimestru din 2024

România a importat, în primele trei luni din 2024, o cantitate de gaze naturale utilizabile de 323 tone echivalent petrol (tep), cu 34,5% mai...

Bugetul Agriculturii, suplimentat cu un miliard de lei pentru subvenţiile fermierilor. Barbu: plăţile, de săptămâna viitoare

Guvernul a aprobat, în şedinţa de joi, suplimentarea cu un miliard de lei a bugetului Ministerului Agriculturii pentru plata subvenţiilor de 100 de euro...

Explicația echipei lui Nicușor Dan, după ce RL a arătat că primarul ascunde problemele din Centrul Istoric, în clipurile sale electorale

După ce ROMÂNIA LIBERĂ a arătat cum primarul general al Capitalei, Nicușor Dan, își filmează clipuri electorale inclusiv în Centrul Istoric al Bucureștiului, eliminând...
Ultima oră
Pe aceeași temă