22 C
București
duminică, 5 mai 2024
AcasăSpecialMeridiane

Meridiane

Directorul CIA: “Aceasta agentie nu tortureaza”

Directorul Agentiei Centrale de Informatii (CIA) a Statelor Unite, Porter Goss, a declarat ca institutia pe care o conduce nu foloseste tortura. Precizarea lui Goss intervine intr-un moment cand CIA este in centrul unui urias scandal international, care n-a ocolit nici Romania, legat de presupusa existenta a unor centre de detentie secrete, precum si a unor avioane-inchisoare, unde prizonierii suspecti de terorism sunt interogati sub tortura. “Aceasta agentie nu tortureaza. Tortura nu functioneaza”, a declarat directorul CIA ziarului “USA Today”. “Folosim metode legale pentru a obtine informatii vitale si o facem pe diverse cai, unice si inovatoare, insa toate sunt legale si nici una dintre ele nu este tortura”, a explicat Porter Goss.


Mare proces ETA

Cel mai important proces organizat vreodata impotriva organizatiilor-satelit ale ETA s-a deschis ieri la Madrid, pe fondul unor speculatii pe tema unui armistitiu al organizatiei separatiste basce armate, informeaza AFP. 56 de acuzati, care risca pedepse cu inchisoarea de la 10 la 51 de ani, vor comparea, in decurs de patru-sase luni, pentru apartenenta sau colaborare cu ETA si delicte fiscale, in fata unor judecatori ai Audientei Nationale.


Islamist cu harti occidentale

Un marocan arestat pentru implicare in atentatele comise la Madrid la 11 martie 2004 si eliberat din lipsa de probe cunostea detalii despre reteaua de transport din Spania, din Montreal (Canada) si avea o harta a metroului londonez, relateaza “El Pais” in editia electronica. Potrivit unui recent raport al anchetatorilor, marocanul Abdelhak Chergui, student la Facultatea de Telecomunicatii a Universitatii din Linares, avea stocate in memoria calculatorului personal date privind sistemul feroviar spaniol, inclusiv o descriere ampla a Garii Almeria si a dependintelor acesteia, locul unde s-a petrecut unul dintre atentatele de la 11 martie. Potrivit acestui document, Chergui era in posesia a numeroase date privind sistemul de transport din orasul canadian Montreal si avea documente cu planurile retelei de metrou din Londra.


Olandez judecat pentru genocid

La un tribunal din Haga a inceput, ieri, procesul in cazul unui exportator de produse chimice, Frans van Anraat, primul olandez acuzat de complicitate la genocid, pentru ca a furnizat regimului Saddam Hussein substantele utilizate la masacrul de la Halabja, in 1988, transmite AFP. Van Anraat, in varsta de 63 de ani, este prima persoana judecata pentru comiterea acestui act de genocid, crima cea mai grava din Dreptul international, potrivit organizatiei Trial Watch, cu sediul la Geneva. Masacrul de la Halabja face parte din lista crimelor de care este acuzat fostul dictator irakian Saddam Hussein. Inculpatul a fost arestat la data de 7 decembrie 2004, in Olanda, in momentul in care se pregatea sa fuga. El a mai fost acuzat de complicitate la mai multe atacuri cu gaz comise in nordul Irakului, in satele Goktapa si Birjinni, dar si in Iran, in 1986 si 1988.

Cele mai citite

Ce salarii aveau cu adevărat Nicolae și Elena Ceaușescu

Așa cum bine cunoaștem cu toții, până în urmă cu mai bine de trei decenii și jumătate, România s-a aflat sub jugul dictaturii...

Numărul pensionarilor a scăzut în luna aprilie 2024, comparativ cu luna precedentă

Un număr de 4.748.274 de pensionari era înregistrat în aprilie 2024 în România, cu 4.274 persoane mai puţine comparativ cu luna precedentă, iar pensia...

Un grup de filipinezi a sărbătorit paștele ortodox cu drob și cu pachețele de primăvară

România devine o a doua casă pentru mulți imigranți, iar aceștia își împletesc tradițiile din țările lor de origine cu cele românești. Spre exemplu,...
Ultima oră
Pe aceeași temă