20.1 C
București
joi, 4 iunie 2026
AcasăSpecialMeridiane

Meridiane

Intrevedere Condoleezza Rice-Ariel Sharon

Secretarul de stat al SUA, Condoleezza Rice, s-a intalnit ieri la Ierusalim cu primul ministru al Israelului, Ariel Sharon, in cadrul turneului pe care il efectueaza in Orientul Mijlociu, intrevederea urmand celei avute in ajun la Ramallah (Cisiordania) cu presedintele Autoritatii Nationale Palestiniene, Mahmud Abbas. Inaintea acestei intalniri, dna Rice apreciase, in declaratii facute presei, ca „este vorba de o etapa istorica, care ar putea contribui la o reglementare (a conflictului israeliano-palestinian) si care sa permita solutia coexistentei a doua state” Ð unul palestinian si altul israelian.

Rafsanjani, victorios in primul tur

Akbar Hashemi Rafsanjani, un politician moderat, ocupa primul loc in preferintele alegatorilor iranieni, in fata ultraconservatorului Mahmud Ahmadinejad, urmand ca cei doi candidati sa se intalneasca in al doilea tur al alegerilor prezidentiale, a anuntat Ministerul de Interne, citat de AFP. Fostul presedinte a obtinut 21,1 la suta din voturile valabil exprimate, iar primarul Teheranului, 19,25 la suta.

SUA sunt in razboi pentru ca au fost atacate

Presedintele american, George W. Bush, a declarat ca Statele Unite au decis invadarea Irakului pentru ca au fost atacate la 11 septembrie 2001, transmite AFP. „Am intrat in razboi pentru ca am fost atacati si suntem in razboi in momentul de fata pentru ca inca exista oameni care doresc sa faca rau tarii noastre si cetatenilor americani”, a spus liderul de la Casa Alba in timpul discursului sau saptamanal. „Trebuie sa recunoastem ca teroristii din intreaga lume au transformat Irakul in frontul central al razboiului impotriva terorismului”, a subliniat presedintele.

Talibanii trec la rapiri si executii

Insurgenti talibani au anuntat ieri ca l-au executat pe seful politiei din districtul afgan Mian Nishin, care se afla printre cele 31 de persoane pe care le tineau ostatice, informeaza Reuters. Asupra lui Nanai Khan, seful politiei din Mian Nishin, din provincia Kandahar, s-a tras de trei ori, la ordinul liderilor religiosi talibani, a afirmat purtatorul de cuvant al talibanilor, Abdul Latif Hakimi.

Revolutie portocalie la Baku

Opozitia din Azerbaidjan doreste o revolutie pasnica, asemanatoare celor din Georgia si Ucraina. Peste 20.000 de protestatari azeri au marsaluit pe strazile din Baku cerand demisia guvernului si alegeri parlamentare libere. Din tara musulmana aflata la Marea Caspica pleaca celebra conducta de petrol care ar putea reduce dependenta Statelor Unite fata de Orientul Mijlociu.

Cele mai citite

TAROM va denumi primul Boeing 737 MAX după Mircea Lucescu

Compania aeriană TAROM a semnat miercuri un protocol prin care va utiliza numele fostului internațional și antrenor al echipei naționale de fotbal, Mircea Lucescu,...

Oțelul riscă să-și piardă unul dintre lideri! Oferta din străinătate îl tentează

Paul Iacob a primit o propunere de prelungire din partea Oțelului Galați, însă fundașul are și oferte din afara României, cea mai avansată fiind...

Prețurile din industrie au crescut cu peste 10% în aprilie. Sectorul energetic a înregistrat cel mai mare avans

Prețurile producției industriale au continuat să crească în luna aprilie, atât pe piața internă, cât și pe cea externă. Potrivit datelor publicate de Institutul...
Ultima oră
Pe aceeași temă