31.4 C
București
miercuri, 29 iulie 2026
AcasăSpecialMercedes vrea să îl scape pe Mondialu'

Mercedes vrea să îl scape pe Mondialu’

Sandu Anghel (Bercea Mondialu’) este mai aproape de eliberare, după ce nepotul său, Ionuţ Anghel, zis Mercedes, şi-a schimbat ieri declaraţia în care îşi acuza unchiul că l-a înjunghiat, într-un scandal. Bercea rămâne însă în arest. Totuşi, Ionuţ Anghel, în vârstă de 17 ani, le-a spus judecătorilor că ar fi fost de fapt rănit de vărul său şi că declaraţia iniţială a fost făcută sub efectul anesteziei. Această răsturnare de situaţie ar putea duce la eliberarea interlopului din Olt.

Bercea Mondialu’ a fost adus ieri la Curtea de Apel Craiova, unde se judecă recursul pe care avocaţii săi l-au formulat la decizia Tribunalului Olt, de arest preventiv pentru 29 de zile. Interlopul a fost acuzat de tentativă de omor, dar apărătorii săi au susţinut tot timpul în faţa instanţei că Ionuţ Anghel ar fi fost rănit cu briceagul de un văr, într-un bar, unde cei doi jucau biliard.

Potrivit procurorilor, conflictele din familia lui Bercea datează din vara anului trecut, şi sunt urmarea unor neînţelegeri privind achiziţionarea unui imobil.  Ionuţ Anghel, zis Mercedes, a fost dus, în noaptea de joi spre vineri, la Spitalul Judeţean Craiova. Două zile mai târziu, Tribunalul Olt a admis cererea procurorilor de pe lângă Parchetul Tribunalului Olt de arestare preventivă a lui Sandu Anghel.

Cele mai citite

Nicușor Dan: Mesajul imnului rămâne la fel de actual pentru tinerele generații și îndeamnă la educație și respingerea dezinformării

Președintele Nicușor Dan afirmă, în mesajul transmis cu prilejul Zilei Imnului Național, că îndemnul „Deșteaptă-te, române!” își păstrează actualitatea și capătă astăzi valențe civice...

Europa de Sud-Est, o forță economică de 1.200 de miliarde de euro. România preia frâiele cooperării regionale

Cele 13 state din Europa de Sud-Est au împreună peste 150 de milioane de locuitori, iar economiile lor însumează mai mult de 1.200 de...

5 factori de luat în considerare la alegerea unui cartier în Ploiești pentru chirie

Alegerea unei locuințe de închiriat nu înseamnă doar găsirea unui apartament care se încadrează în buget. Cartierul în care vei locui îți influențează timpul...
Ultima oră
Pe aceeași temă