14 C
București
luni, 6 mai 2024
AcasăSpecialMembrii trupei Cargo, implicaţi într-un accident pe Valea Oltului

Membrii trupei Cargo, implicaţi într-un accident pe Valea Oltului

Membrii trupei Cargo au implicaţi într-un accident pe Valea Oltului, chiar în prima zi a anului 2014.  O şoferiţă care circula pe DN 7 a pierdut controlul volanului şi a intrat în microbuzul trupei, accidentul soldându-se doar cu pagube materiale, potrivit Mediafax.

Anunţul privind accidentul rutier a fost făcut de chitaristul trupei Cargo, Adrian Bărar, pe pagina sa de Facebook.

Bărar spune că maşina în care se aflau membrii trupei Cargo, care se întorceau de la Bucureşti, unde au susţinut un concert în noaptea de Revelion, şi se îndreptau spre Timişoara, a fost lovită, pe Valea Oltului, de o maşină condusă de o femeie.

Potrivit unor surse din Poliţia Vâlcea, accidentul s-a petrecut pe drumul naţional 7, în zona de nord a judeţului Vâlcea. Sursele citate au precizat că şoferiţa care a provocat accidentul nu a adaptat viteza la condiţiile de drum, iar într-o curbă a intrat pe contrasens, unde a acroşat microbuzul în care se aflau cei patru artişti.

În urma accidentului au rezultat doar pagube materiale, incidentul în trafic fiind catalogat de către poliţişti drept o tamponare, în condiţiile în care nu sunt victime, iar şoferii au posibilitatea de a-şi repara maşinile în baza unei înţelegeri pe cale amiabilă.

Niciunul dintre şoferii care conducea maşinile implicate în accident nu consumase alcool, iar în urma acestui eveniment rutier traficul pe Valea Oltului nu a fost afectat.

“Am fost implicaţi intr-un accident pe Valea Oltului, în timp ce ne întorceam acasă după Revelion. Din sens opus, o femeie a pierdut controlul volanului şi a lovit maşina noastră. Aceasta i-a salvat şi viaţa, altfel ar fi căzut în râul Olt. Atât noi, cât şi femeia am scăpat nevătămaţi”, scrie Adrian Bărar pe pagina unui site de socializare.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă