24.9 C
București
luni, 3 august 2026
AcasăSpecialMedvedev, criticat pentru greşeli de strategie

Medvedev, criticat pentru greşeli de strategie

Într-un interviu acordat ziarului Kommersant, Iuri Solomonov, unul dintre cei mai importanţi experţi în tehnica rachetelor balistice din Rusia, a criticat în termeni foarte duri politica ţării sale faţă de scutul anti-rachetă al NATO. Solomonov este de părere că Rusia se poartă ca un „huligan”, ameninţând Europa absolut nemotivat; din punctul său de vedere, „nu există, nu a existat şi nu va exista vreodată” o ameninţare din partea scutului anti-rachetă european – pe care, spune Solomonov, rachetele balistice intercontinentale ale ţării sale l-ar putea penetra cu uşurinţă.

Conform lui Solomonov, starea forţelor militare ale Rusiei este proastă. „Depindem de importuri din Vest, pentru că nu putem produce anumite tehnologii; pur şi simplu, nu avem nimic”, a spus Solomonov, atrăgând atenţia că, din cifra totală de exporturi ruseşti, numai 0,25% sunt produse de tehnologie avansată. Pentru Vest, este de părere expertul, Rusia este doar „un teritoriu cu o grămadă de arme atomice”.

Principala ţintă a criticii lui Solomonov este preşedintele Dmitri Medvedev, pe care acesta îl consideră principalul vinovat pentru starea proastă a armatei şi industriei militare din Rusia. Expertul este de părere că Medvedev greşeşte profund susţinând păstrarea unui arsenal nuclear gigantic – noul tratat START prevede ca Rusia să aibă cel puţin 1.550 de focoase nucleare-şi că un număr de 1.000 de focoase ar fi absolut suficient, având în vedere că China, o putere economică şi militară mai mare decât Rusia, nu are decât între 200-250 de focoase.

Solomonov consideră că ţara sa ar trebui să îşi reducă armamentul nuclear, investind în schimb în industria de armament.

Până când aceasta nu se va întâmpla, haosul din industrie va continua să existe – un exemplu este planul de achiziţii al armatei pentru acest an, considerat un eşec total: Ministerul Apărării nu a semnat încă contractele de achiziţie, aducând mai multe companii, care depind de aceste contracte, în pragul falimentului.

Cele mai citite

Companiile apropiate de Viktor Orban își schimbă strategia după instalarea noului guvern din Ungaria

Analiștii avertizează că firmele care au depins de contractele publice ar putea avea dificultăți, iar unele riscă să dispară în noul context politic.Marile companii...

MAE: Niciun român nu a fost implicat în accidentul aviatic din Grecia. Autoritățile verifică în continuare situația victimelor

Modulul de pompieri români trimis în cadrul Mecanismului European de Protecție Civilă acționează exclusiv la sol, în altă regiune decât cea în care s-a...

Debitul Dunării se apropie de minimul istoric. Măsuri pentru menținerea în funcțiune a centralei de la Cernavodă

Debitul Dunării la intrarea în România va continua să scadă în următoarele zile și ar putea ajunge la aproximativ 1.400 de metri cubi pe...
Ultima oră
Pe aceeași temă