22.1 C
București
vineri, 4 octombrie 2024
AcasăSpecialMazăre, despre atacul la adresa justiției: Nu era o înjurătură, era o...

Mazăre, despre atacul la adresa justiției: Nu era o înjurătură, era o parabolă, mai din popor. Așa-mi zicea tata când făceam câte o prostie

Primarul Radu Mazăre a spus, la Curtea de Aple București, că înjurătura adresată procurorului de caz, în cadrul ședinței PSD de săptămâna trecută, este mai mult o parabolă din popor. Nuanțarea declarațiilor vine la o zi după ce DNA a făcut o plângere penală la adresa acestuia. 

”Nu știu neapărat dacă era o înjurătură, era așa o parabolă, mai din popor. Așa îmi zicea și mie tata când mai făceam câte o prostie. Da, după 25 de ani de la revoluție cred că ai voie să înjuri sistemul că de aia l-am dat jos pe Ceaușescu. Nici pe Ceaușescu și nici securitatea nu aveai voie să le înjuri și am făcut revoluție ca să avem voie să vorbim liber. Iată că după 25 de ani ajungem într-o situație ca și pe vremea respectivă, că dacă înjuri sistemul ai șanse să ajungi în pușcărie”, a declarat Mazăre, aflat la Curtea de Apel București, potrivit B1TV. 

Citește și: Mazăre: Dacă nu iese Ponta, nu mai stau. M-am săturat să am ședințe cu avocații de două ori pe zi

Acesta a spus că afirmațiile sale se adresau unui ”sistem represiv și care acționează la ordine politice”. 

 Citește și: DNA, plângere penală contra lui Radu Mazăre pentru presiuni asupra justiției, după ce a înjurat un procuror

”Au fost niște afirmații nu referitoare la un om anume, ci referitoare la un sistem. Care eu cred că este represiv și acționează pe nedrept și la ordine politice. Lucrul ăsta am să-l spun în continuare, să nu credeți că m-am speriat. Nu neapărat, în esență critica era aceeași. Sigur, am folosit acea înjurătură foarte populară, poate n-ar fi trebuit să o spun că văd că s-au inflamat foarte tare”, a continuat edilul constănțean. 

Citește si: DNA a confirmat că ministrul Cazanciuc a propus-o pe soția fostului șef IPJ Mehedinți la conducerea Secției Judiciare a DNA

”Ideea a fost că nu am fost citat, ci am fost luat cu mascații și cu cătușe pe motiv de urgență. Dacă aș fi fost citat, aș fi venit. Două instanțe au spus că nu sunt probe și că nu trebuia să mi se aplice acest tratament. Deci nu era nicio grabă acolo”, a conchis liderul PSD. 

Citește si: EXCLUSIV. INTERCEPTĂRI. Baronul PSD Bunea Stancu, lăsat la domiciliu, deși a fost prins de DNA transmițând instrucțiuni coinculpaților

Procurorii Direcției Naționale Anticorupție au făcut un denunț în ceea ce-l privește pe Radu Mazăre, după ce edilul a făcut unele afirmații referitoare la activitatea acestora.

Cele mai citite

Ana Birchall candidează la prezidenţiale: „Nu mă voi opri”

Ana Birchall și-a depus candidatura independentă pentru funcția de președinte al României, la Biroul Electoral Central (BEC). Ana Birchall candidează la prezidenţiale Aceasta reprezintă un pas...

Ministerul Apărării al Ucrainei: Cel puțin 177 de prizonieri ucraineni au murit în captivitate în Rusia

Potrivit celor mai recente date ale Ministerului Apărării al Ucrainei, cel puțin 177 de prizonieri ucraineni au decedat în închisorile rusești de la începutul...

Ștefan Târnovanu, eroul de la Salonic: „Ne-am apărat ca Arsenal, ca la handbal. Doar că nouă ne-a ieșit”

FCSB a reușit o victorie importantă cu 1-0 în fața lui PAOK Salonic în Europa League, avansând în cursa pentru calificarea în primăvara europeană. Ștefan...
Ultima oră
Pe aceeași temă