32 C
București
duminică, 2 august 2026
AcasăSpecialMaşină furată, depistată la frontieră

Maşină furată, depistată la frontieră

Poliţiştii de frontieră de la Sectorul Poliţiei de Frontieră Nădlac au reţinut un cetăţean român care avea carnet de conducere fals, iar autoturismul de teren pe care îl conducea, marca Audi Q7, era furat. Neregulile au fost depistate la oprirea respectivei persoane pentru formalităţile de frontieră, atunci când au solicitat şi permisul de conducere. Poliţiştii au primit două astfel de acte, unul român şi unul italian, dar au constatat că ambele sunt false, moment în care au trecut şi la verificarea amănunţită a maşinii.

Furat din Italia

Ei au aflat că autoturismul era furat din Italia, iar respectiva persoană, în vârstă de 33 de ani, a fost imediat reţinută. „Poliţiştii de frontieră au verificat în baza de date şi autoturismul condus de bărbat, ocazie cu care s-a constat că maşina marca Audi Q7 este semnalată ca fiind furată din Italia”, a spus agentul de poliţie Adelina Limban, de la Inspectoratul Teritorial al Poliţiei de Frontieră Oradea, Serviciul teritorial al Poliţiei de Frontieră Arad. Acum, bărbatul va fi cercetat pentru săvârşirea infracţiunilor de uz de fals, complicitate la fals, fals în înscrisuri oficiale, conducere a unui autovehicul pe drumurile publice fără a poseda permis de conducere şi tăinuire la furt.

Cele mai citite

ANM prelungește Codul roșu de caniculă. Temperaturi de până la 40 de grade și nopți tropicale în mai multe județe

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a prelungit avertizarea Cod roșu de căldură extremă pentru județele Satu Mare, Bihor și Arad, unde valul de caniculă...

Ungaria oprește complet centrala nucleară de la Paks din cauza nivelului scăzut al Dunării

Premierul ungar Peter Magyar a anunțat că centrala nucleară de la Paks, singura unitate de acest tip din Ungaria, intră într-o oprire completă din...

Topul serviciilor de informații din Europa. Pe ce loc se află România

Serviciul britanic de informații externe MI6 este considerat cea mai puternică structură de spionaj din Europa, potrivit unui clasament realizat de revista franceză L’Express.Analiza...
Ultima oră
Pe aceeași temă