24.3 C
București
miercuri, 15 iulie 2026
AcasăSpecialMarş al Noii Drepte la Târgu Mureş: "Ţinutul Secuiesc - pământ românesc"

Marş al Noii Drepte la Târgu Mureş: „Ţinutul Secuiesc – pământ românesc”

Aproape 200 de membri ai mişcării Noua Dreaptă şi de la Uniunea Vatra Românească au participat la un marş, miercuri, în municipiul Târgu Mureş şi au scandat lozinci pro-româneşti, transmite NewsIn.

După ce, în jurul orei 10.00, au depus coroane de flori la Cimitirul Eroilor, cele aproximativ 200 de persoane au pornit în marş pe un traseu de aproximativ doi kilometri, până în centrul municipiului, scandând lozinci de genul: „Ţinutul Secuiesc-pământ românesc” sau „Limba română, pe veci stăpână”, „Vatra romanească – glia strămoşească”, „România Mare – în vechile hotare”, „Harghita, Covasna – pământ românesc”, „Limba română – unica stăpână”, „Noua Dreaptă – mândrie naţională”, „Noi suntem români – aici pe veci stăpâni”, „România – românilor”.

„Nu suntem aici să contestăm pe nimeni, nu suntem aici să protestăm împotriva nimănui. Este un marş de bucurie, un marş pentru Ziua Naţională a tuturor românilor. Anul trecut am aniversat Ziua Naţională în Sfântu Gheorghe, Braşov, anul acesta în Târgu Mureş, poate anul viitor la Miercurea Ciuc sau poate la Târgu Secuiesc, sau poate la Cluj, Alba Iulia, Deva sau Hunedoara. Credem că orice român poate aniversa şi se poate bucura de Ziua Naţională oriunde pe teritoriul României, indiferent de oraş sau judeţ”, a declarat Tudor Ionescu, preşedintele organizaţiei Noua Dreaptă.

Senatorul UDMR Gyorgy Frunda s-a declarat extrem de contrariat de cele întâmplate, dar şi de lipsa de reacţie a autorităţilor. „Prezenţa Noii Drepte este negativă. Cred că sărbătoarea naţională a unei ţări trebuie să fie un factor coagulator, nu de divergenţă, nu de vociferări sau jigniri. E păcat că se pune o pată pe sărbătoarea naţională a României”, a declarat Gyorgy Frunda.

Cele mai citite

BNS se opune folosirii banilor din Pilonul II pentru industria de apărare și cere retragerea proiectului de lege

Sindicaliștii avertizează că economiile destinate pensiilor nu trebuie transformate într-o sursă de finanțare pentru companiile din sectorul militar.Blocul Național Sindical (BNS) solicită retragerea unui...

Cod galben de furtuni în mai multe regiuni ale țării

Meteorologii avertizează că instabilitatea atmosferică va afecta luni după-amiază Muntenia, sud-estul Transilvaniei și mai multe zone montaneAdministrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis o...

De la Fuente invocă lecțiile istoriei! Mesajul surprinzător înaintea semifinalei cu Franța

Selecționerul Spaniei spune că echipa sa este pregătită să sufere pentru calificarea în finala Campionatului Mondial.Luis de la Fuente a prefațat semifinala Campionatului Mondial...
Ultima oră
Pe aceeași temă