12.8 C
București
vineri, 17 mai 2024
AcasăSpecialMarko Attila despre sentinţă: Acest precedent practic deschide calea unor renaţionalizări în...

Marko Attila despre sentinţă: Acest precedent practic deschide calea unor renaţionalizări în masă

Secretarul de stat în cadrul Departamentului pentru Relaţii Interetnice Marko Attila, condamnat la trei ani de închisoare pentru abuz în serviciu, afirmă că sentinţa dată de Judecătoria Buzău în cazul Colegiului “Szekely Miko” este un precedent care “deschide calea unor renaţionalizări în masă”.

Marko Attila, acuzat de abuz în serviciu contra interesului public pentru restituirea Colegiului “Székely Mikó” din Sfântu Gheorghe şi condamnat la trei ani de închisoare cu executare de Judecătoria Buzău, a declarat, miercuri, că a profitat de tabăra de la Izvoru Mureşului pentru a “vorbi în public, în faţa presei” despre acest caz, transmite corespondentul MEDIAFAX.

El a afirmat că acest colegiu a fost înfiinţat în 1870, imobilul fiind construit din “donaţiile persoanelor fizice, prin contribuţia lui Miko şi cu finanţarea statului ungar din donaţii publice”.

El a relatat că, la începutul procesului, s-a invocat faptul că nu poate constitui averea bisericii ceva construit din donaţii publice, afirmaţie pe care o contrazice, afirmând că există “milioane de documente” care au demonstrat, de-a lungul timpului, dreptul de proprietate al Bisericii Reformate.

În acest sens, el a amintit autorizaţia de construcţie eliberată, la acea vreme, de statul român, document “care a apărut într-o colecţie privată”, contractul dintre Curatoriul bisericii şi emitentul autorizaţiei de construcţii, precum şi dispoziţia de naţionalizare, potrivit căreia “se confiscă şcoala de băieţi a Bisericii Reformate din Sfântu Gheorghe”.

Marko Attila a susţinut că există şi o decizie a Judecătoriei Braşov, de la începutul anului 2002, conform căreia cererea de retrocedare a Bisericii Reformate este îndreptăţită.

Potrivit acestuia, scandalul a început de la “două familii maghiare” care au cumpărat apartamentele în care au locuit în acest imobil, deşi aveau cunoştinţă de revendicarea bisericii.

După patru ani, Judecătoria Braşov a decis că “averea Miko formează integral proprietatea bisericii”, însă proprietarii au împiedicat executarea hotărârii instanţei prin intentarea unui proces penal, urmat de începerea urmăririi penale a lui Marko Attila de către DNA, în 2007.

În opinia acestuia, s-au făcut presiuni asupra actului de justiţie, care s-au finalizat prin condamnarea sa la trei ani de închisoare cu executare.

“Contextul în care ne aflăm este total neprielnic pentru puterea judecătorească din România să gândească lucid. Practic, bătălia asta politică îşi pune accentul pe funcţionarii instituţiilor publice din România şi evident că în contextul în care şi după executarea în mass-media a lui Năstase, după sentinţa definitivă, a dus judecătorii într-o situaţie de stres de neimaginat şi sunt convins că niciun judecător nu este foarte împăcat cu sistemul în care funcţionează şi de aceea am spus probabil cedează mai uşor unor presiuni”, a declarat Marko Attila.

Întrebat dacă decizia pronunţată de Judecătoria Buzău este una luată împotriva comunităţii maghiare, secretarul de stat a afirmat: “Atâta vreme cât ignoră hotărâri judecătoreşti irevocabile, nu văd altă explicaţie, pentru că acest precedent practic deschide calea unor renaţionalizări în masă”.

Marko Attila şi-a mai susţinut afirmaţia potrivit căreia decizia instanţei este îndreptată împotriva comunităţii maghiare cu faptul că, din cele trei persoane condamnate, cele două de etnie maghiară trebuie să execute pedeapsa, “care este cu suspendare pentru român”.

“Din cei trei condamnaţi în acest caz, cei doi maghiari sunt condamnaţi la pedeapsă cu executare, care este cu suspendare pentru român. Sper să fie întâmplător. Fiind sub imperiul unor emoţii, sigur că mă duce gândul la orice fantezie. Sper că suspendarea colegului Silviu Clim să aibă în spate vârsta dânsului, deşi noi am procedat egalmente, deci răspunderea este totalmente solidară, astfel încât nu s-ar justifica acest lucru. În cel mai rău caz, suntem toţi condamnaţi egal şi el este eliberat mai repede pe motive medicale”, a spus el.

Marko Attila a mai spus că aşteaptă sprijin din partea Statelor Unite ale Americii, Israelului şi Bisericii de la Roma.

“De fapt, aştept sprijin de la toată lumea care poate înţelege că un drept de acest gen nu poate fi călcat în picioare, de niciun fel, de la oricine poate să înţeleagă că în acest caz s-a făcut un grav atac la adresa unei comunităţi şi sunt convins că aceste voci se vor ridica. Demersuri, eu personal încă nu am făcut, nu am fost încă emoţional în stare să fac astfel de demersuri, dar s-au făcut demersuri din partea comunităţii şi a presei, circulă deja petiţii în limba engleză care merg la Bruxelles şi în SUA. Au fost deja o serie de luări de poziţie ale unor lideri de cult, luări de poziţie politice care toate evidenţiază că a fost o nedreptate şi eu accentuez acest lucru, pentru că nu mi se pare de înţeles ca o instanţă să neglijeze totalmente hotărâri definitive şi irevocabile”, a declarat Marko Attila.

Secretarul de stat a precizat că, în cursul zilei de marţi, a fost depus recurs în anularea sentinţei judecătoriei Buzău.

“Mai avem căi de atac, dar faptul că cineva sau o instanţă din România poate să facă aşa ceva mă duce cu gândul că nu mai e un caz particular al unei persoane fizice, ci este una atac poate chiar regizat”, a conchis el.

Secretar de stat Marko Attila, acuzat de abuz în serviciu contra interesului public pentru restituirea Colegiului “Székely Mikó” din Sfântu Gheorghe, a fost condamnat la trei ani de închisoare cu executare de Judecătoria Buzău, decizia instanţei nefiind definitivă.

Astfel, potrivit portalului instanţelor de judecată, magistraţii l-au condamnat pe inculpatul Marko Attila-Gabor la o pedeapsă de trei ani de închisoare pentru abuz în serviciu contra intereselor publice în formă calificată, săvârşită în dauna părţii vătămate municipiul Sfântul Gheorghe, în 14 mai 2002.

În acest dosar mai erau inculpaţi Tamaş Maroşan şi Silviu Clim. Maroşan a fost, de asemenea, condamnat la trei ani de închisoare cu executare, pentru abuz în serviciu contra intereselor publice în formă calificată, în timp ce Clim a fost condamnat la trei ani de închisoare cu suspendare, pentru aceeaşi acuzaţie, instanţa stabilind în cazul acestuia un termen de încercare de cinci ani. Pe perioada termenului de încercare, Clim trebuie să respecte o serie de interdicţii şi obligaţii stabilite de instanţă, între acestea să nu poarte arme sau să nu săvârşească noi infracţiuni.

Totodată, Judecătoria Buzău a dispus confiscarea specială de la Eparhia Reformată din Ardeal a sumei de 1.137.856 de lei.

Decizia instanţei nu este definitivă şi putea fi atacată cu recurs în termen de zece zile de la pronunţarea sentinţei.

Procurorii DNA Braşov i-au trimis în judecată, în decembrie 2010, pe Attila-Gabor Marko secretar de stat în cadrul Departamentului pentru Relaţii Interetnice, Tamas Marosan, reprezentantul Eparhiei Reformate din Ardeal, şi Silviu Clim, fost consilier juridic în cadrul Ministerului Justiţiei, acuzaţi de abuz în serviciu contra intereselor publice, cu consecinţe deosebit de grave, informa DNA.

Procurorii au stabilit că, în 2002, cei trei au făcut parte din comisia specială de restituire a unor bunuri imobile care au fost ale comunităţilor cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale din România, înfiinţată în baza OUG 83/1999.

Cei trei acuzaţi au întocmit, în 14 mai 2002, o notă de constatare în care au arătat, contrar realităţii, că un imobil situat în municipiul Sfântu Gheorghe, judeţul Covasna, a fost proprietatea Bisericii Reformate din Sfântu Gheorghe şi l-au restituit Eparhiei Reformate din Ardeal. Imobilul în discuţie a avut destinaţia de şcoală din momentul edificării construcţiei şi în prezent include două instituţii de învăţământ: Liceul Teoretic “Szekely Miko” Sfântu Gheorghe şi Liceul Teologic Reformat.

Această retrocedare a fost posibilă cu încălcarea atribuţiilor celor trei inculpaţi în cadrul comisiei, având competenţe în privinţa examinării legalităţii cererilor de restituire, de analizare a documentelor depuse în susţinerea cererilor şi de adoptare a deciziilor în concordanţă cu aceste documente, susţineau procurorii.

De asemenea, în cursul lunii aprilie 2002, Ministerul Administraţiei Publice stabilise că imobilul respectiv nu putea fi retrocedat în baza OUG 83/1999. În principal, retrocedarea s-a făcut în baza unui extras de carte funciară nevalabil, emis în 1990, cât şi a Cărţii Funciare care nu avea traducere autorizată în limba română, documente care fuseseră depuse în fotocopie de Eparhia Reformată din Ardeal.

Prin aceste fapte, acuzaţii au prejudiciat statul român cu aproximativ 1.300.000 de euro, reprezentând valoarea imobilului.

Cele mai citite

Iohannis o poate acuza pe Andra că i-a furat opera “Pas cu pas”

Ilustrație: Laurențiu Mușoiu Dacă își tot vede năruit visul de a ajunge secretar general al Alianței Atlanticului de Nord (NATO), iar cu meditațiile nu...

Eclipsată de Rareș Bogdan, Iulia Albu ar putea da găina pe păun, pentru a se apropia de coloritul batistuțelor europarlamentarului

Ilustrație: Laurențiu Mușoiu Criticul de modă Iulia Albu a ajuns să fie extrem de invidioasă pe europarlamentarul Partidului Național Liberal (PNL) Rareș Bogdan. Coloratele batistuțe...
Ultima oră
Pe aceeași temă