Miroslav Mişkovici este cel mai puternic om din Serbia şi unul dintre cei mai puternici din Balcani, dar foarte puţină lume a auzit de el până în luna iulie, când a plătit o cauţiune-record de 12 milioane de euro pentru a fi eliberat condiţionat din închisoarea unde îşi petrecuse ultimele şapte luni.
În 2001, Mişkovici a fost răpit şi eliberat a doua zi în schimbul unei răscumpărări de 5 milioane de dolari. Cine este însă acest oligarh misterios din Balcani?
Motivul pentru care nici măcar sârbii n-au auzit de Mişkovici este că acesta a preferat întotdeauna să rămână în umbră, de unde să controleze politicienii şi media. Potrivit ziariştilor sârbi citaţi de New York Times, Mişkovici obişnuia chiar să plătească jurnalişti ca să nu scrie nimic despre el.
Cauza acestei timidităţi poate fi găsită într-o telegramă a ambasadei americane la Belgrad publicată de Wikieaks în care este amintit cazul unui alt oligarh sârb, Bogoljub Karici, care, atunci când a vrut să intre în politică, s-a trezit că îi este confiscată televiziunea de către stat şi cu acuzaţii de corupţie care l-au făcut să fugă din ţară.
Mari admiratori ai Rusiei, liderii de la Belgrad au învăţat lecţia predată de Putin. Acum a venit rândul lui Mişkovici. La Belgrad nu se ştie niciodată cum se termină astfel de lucruri, dacă ne gândim cum a fost asasinat fostul premier Zoran Djindjici de către clanul mafiot din Zemun.
Ce nu putea spune ambasadorul SUA
Ca toţi oligarhii sârbi, şi Mişkovici provine din anturajul fostului dictator, Slobodan Miloşevici, sub care a ocupat pentru scurtă vreme un post de vicepremier pentru privatizarea industriei. După ce a demisionat, a fondat o societate de import-export, Delta 2M, care, scrie New York Times, vindea de toate, de la jucării şi ciocolată până la patine cu rotile.
Ce a făcut, de fapt, a fost contrabandă. În anii ’90, în perioada embargoului împotriva fostei Iugoslavii s-au făcut averi colosale din contrabandă, adică din introducerea ilegală în Iugoslavia a bunurilor interzise de ONU.
Traficul de combustibil pe Clisura Dunării a devenit o afacere de milioane, dacă nu de sute de milioane de mărci germane şi există şi acum suspiciunea că sub guvernarea Văcăroiu a fost tolerată contrabanda din fost Iugoslavie. De fapt, dacă nu ar fi existat contrabanda, statul iugoslav s-ar fi prăbuşit. Economia internă se afla, practic, în colaps, iar dinarul se deprecia nu de la o săptămână la alta, ci de la o zi la alta. În aceste condiţii de hiperinflaţie, sârbii au supravieţuit pe baza unei economii paralele bazate pe contrabandă şi în care marca devenise, neoficial, moneda naţională.
În telegrama amintită, ambasadorul SUA descrie, cu amănunte, modul în care Mişkovici a beneficiat de pe urma unei înţelegeri cu şeful de atunci al vămilor. Mai întâi, lui Mişkovici i s-a permis să îşi plătească taxele vamale la vama din Belgrad, nu la graniţă precum celorlalţi importatori. În al doilea rând, lui Mişkovici i s-a acordat un răgaz de 45 de zile de la data introducerii în ţară a bunurilor până la plata taxelor vamale.
În condiţiile hiperinflaţiei amintite, 45 de zile însemnau enorm şi ceea ce ar fi valorat o avere la un moment dat putea să nu mai valoreze nimic după o lună şi jumătate. În sfârşit, lui Mişkovici i s-a permis să plătească taxele defalcat, adică pe măsură ce scotea mărfurile din depozitele vămii.
Telegrama ambasadorului SUA afirmă că Mişkovici s-a îmbogăţit pe seama poporului sârb şi recomandă Departamentului de Stat să nu îi acorde facilităţi, dar ceea ce nu spune ambasadorul este că întreaga operaţiune a lui Mişkovici era n paravan evident pentru operaţiuni de contrabandă.
Şi aşa imperiul Delta Holding a crescut de la an la an incluzând retail, comerţ exterior, asigurări, bănci, media şi, potrivit InSerbia News, chiar şi spălare de bani din trafic de droguri. În decembrie, Mişkovici a fost arestat pentru deturnarea a 30 de milioane de dolari dintr-o afacere de privatizare a unei companii de reparaţii de drumuri şi pentru evaziune fiscală.
Cel mai important dintre acuzatorii săi publici este vicepremierul Alexandar Vucici, care a susţinut că Mişkovici ar fi oferit rente lunare de 40.000 până la 65.000 de dolari unui număr de cel puţin 20 de oameni politici de prim rang, precum şi că oligarhul urmăreşte să răstoarne guvernul.
Potrivit New York Times, acţiunea împotriva lui Mişkovici ar face parte dintr-un efort anticorupţie mai larg în regiune, care se vede şi în Cehia, România sau Bulgaria. În Serbia, lucrurile s-ar putea să stea puţin altfel.
Atât Vucici, cât şi preşedintele Tomislav Nikolici provin din Partidul Radical Sârb al lui Vojislav Seselj, unul din cei mai hotărâţi aliaţi ai lui Miloşevici, în vreme ce premierul Ivica Dacici i-a fost chiar purtător de cuvânt lui Miloşevici. Adică şi liderii actuali, cât şi Mişkovici au aceeaşi origine şi se cunosc foarte bine. Problema, aşa cum se întâmplă adesea în Serbia, este că provin din clanuri diferite şi că ceea ce pare anticorupţie ar putea fi, pur şi simplu, o luptă pentru supremaţie.
