15.6 C
București
joi, 19 septembrie 2024
AcasăSpecialMarinar american, acuzat de spionaj in favoarea Rusiei

Marinar american, acuzat de spionaj in favoarea Rusiei

Un puscas marin american in varsta de 21 de ani a fost acuzat de spionaj, dupa ce a incercat sa divulge informatii clasificate unor agenti straini, a anuntat, ieri, Marina Statelor Unite. Potrivit declaratiilor unor oficiali ai Pentagonului, subofiterul Ariel Weinman ar fi spionat in favoarea Rusiei, a transmis Reuters.
Rechizitoriul preliminar continand acuzatiile de spionaj si dezertare a fost trimis sefului Comandamentului Fortelor Navale ale Statelor Unite, care va decide asupra capetelor de acuzare formulate de catre Curtea Martiala, care il va judeca pe Weinman.
Marina americana a afirmat ca militarul, ce servise pe submarinul USS Albuquerque in calitate de tehnician de rangul trei insarcinat cu stingerea incendiilor, a incercat sa transmita date, informatii clasificate unor agenti straini la Manama, Bahrein – in martie 2005 -, Viena, Austria – in octombrie 2005 – si Mexico City, in martie 2006. Conform unor oficiali ai Departamentului Apararii, citati de agentiile internationale, Weinman a avut acces practic nelimitat la informatiile de pe submarinul unde lucra.
Marinarul a dezertat in iulie 2005, in timp ce submarinul sau se afla la New London, in Connecticut, la doua zile dupa ce a fost banuit de furtul unui ordinator portabil militar, precum se specifica in dosarul justitiei americane. Dezertorul a fost gasit abia in martie 2006, cand a fost retinut de agentii serviciilor de imigratie de pe aeroportul international din Dallas in incercarea reintoarcerii pe teritoriul Statelor Unite.
In Statele Unite, acuzatiile de spionaj si dezertare pot fi pedepsite cu moartea.

Cele mai citite

Familia Regală a strâns laolaltă tineri, elite și politicieni din cadrul Ploieşti, Capitala tineretului din România 2024

Majestatea Sa Margareta, Custodele Coroanei, a găzduit, miercuri, la Palatul Elisabeta, seara dedicată municipiului Ploieşti, Capitala tineretului din România în anul 2024, eveniment în...

Arabia Saudită condiționează relațiile diplomatice cu Israelul de „crearea unui stat palestinian”

Prinţul moştenitor şi lider de facto al Arabiei Saudite, Mohammed bin Salman, a afirmat miercuri că ţara sa nu va stabili relaţii diplomatice cu...

Derby-ul serii în Liga Campionilor la fotbal: Manchester City- Inter Milano 0-0

Manchester City şi Inter Milano au remizat, 0-0, miercuri seara, pe City of Manchester Stadium, în prima etapă a noului format al Ligii Campionilor...
Ultima oră
Pe aceeași temă