7.2 C
București
luni, 9 decembrie 2024
AcasăPoliticăRoxana Mînzatu, după audierea din Parlamentul European: Cel mai complex examen al...

Roxana Mînzatu, după audierea din Parlamentul European: Cel mai complex examen al vieții mele

Candidata României la funcţia de vicepreşedinte pentru portofoliul „Oameni, competenţe şi pregătire”, Roxana Mînzatu, a declarat marţi, că audierea sa tocmai încheiată din Parlamentul European, a fost intensă, cel mai complex examen al vieţii ei. De asemenea, a pus problema lipsei avizului pentru extinderea imobilului cumpărat la Braşov pe „haosul din arhivele şi din procedurile anumitor instituţii din România”.

„A fost o audiere intensă, cel mai complex examen al vieţii mele – trei ore, vreo 50 de întrebări. Dar la final am primit îmbrăţişări, aplauze, bănuiesc însă că trebuie să aşteptăm votul ca să-mi dau seama cum a fost”, a declarat Mînzatu pentru presa română după audierea din comisiile reunite pentru ocuparea forţei de muncă şi afaceri sociale (EMPL) şi pentru cultură şi educaţie (CULT) ale PE, la Bruxelles.

Ea a mărturisit că nu ştie când să aştepte vestea privind validarea sa: „Sunt aranjamente făcute aici instituţional, nu ştiu dacă vom avea astăzi rezultatul”.

Roxana Mînzatu s-a declarat dispusă să pună la dispoziţia presei documentul de la Ministerul Culturii despre care a spus în audiere că îl deţine şi care atestă că imobilul pe care l-a cumpărat la Braşov în 2009 nu este un monument istoric. Documentul menţionează că imobilul „nu este monument istoric, dar că aveam nevoie de un aviz pentru că mă aflu în centrul istoric al Braşovului”.

Roxana Mînzatu recunoaște vulnerabilitatea venită din lipsa avizului pentru extinderea casei sale din Brașov

Întrebată dacă această discuţie privind lipsa unui aviz pentru extinderea casei sale de la Braşov în cadrul audierii reprezintă o vulnerabilitate, ea a răspuns: „din păcate”.

„Nu vreau să blamez eu haosul din arhivele şi din procedurile anumitor instituţii din România, dar clădirea nu a fost niciodată monument istoric. Mama mea are 90 de ani şi clădirea este mai tânără decât ea. Sunt doar erori materiale care trebuiau îndreptate de proprietarul vechi, de statul român, care nu a făcut asta, nu ne-a reparat niciodată casa. Până am cumpărat-o noi ploua prin acoperiş. Am dormit cu mama mea în pat până la 17 ani, pentru că nu ne-au făcut o sobă de teracotă în una dintre camere”, a spus Mînzatu.

Ea a explicat că motivul pentru care a cumpărat casa a fost de a crea condiţii de viaţă decente, „pentru că mă căsătorisem şi eram trei adulţi în 60 mp, din care nici aceştia toţi funcţionali”.

Legat de audierea propriu-zisă, comisarul desemnat al României a estimat că a fost complicat pentru parlamentarii europeni să discute despre joburi, drepturi sociale, educaţie şi pregătirea pentru situaţie de criză. „Am simţit în cameră că ar fi vrut cumva să aibă discuţiile separate, dar răspunsurile mele până la urmă au fost primite favorabil, aşa cum am văzut eu reacţia sălii”, a mărturisit ea.

Pilonul european al drepturilor sociale va fi în centrul preocupărilor Roxanei Mînzatu

Întrebată cum va determina părţile implicate să vină la discuţii pentru conceperea unui nou plan de acţiune privind pilonul european al drepturilor sociale, Mînzatu a afirmat că nu crede că va avea dificultăţi în a-i convinge de acest lucru.

„Trebuie să vin cu un nou plan de acţiune la anul, ca şi vicepreşedinte şi comisar. Am spus că nu voi face lucrul ăsta eu din birou şi că vreau să merg în fiecare stat membru să discut cu partenerii sociali, cu guvernele şi parlamentele, cu tinerii, cu societatea civilă şi, ca urmare a dialogului cu ei, să vedem, de exemplu, ce facem cu algoritmii folosiţi în gestionarea activităţii angajaţilor în anumite companii ş.a.m.d. Deci este vorba de un dialog care va genera un plan de acţiune pentru pilonul european al drepturilor sociale”, a explicat ea.

Urmărește România Liberă pe  Twitter, Facebook și Google News!

Catalin Serban
Catalin Serban
Cătălin Șerban scrie în presă din anul 2019, iar din februarie 2021 la România Liberă. A fost director de comunicare al Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și președinte al acestei organizații. A primit din partea Casei Regale a României, în anul 2015, Medalia „Regele Mihai pentru Loialitate" pentru organizarea excelentă a Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și pentru devotamentul cu care a promovat ideile și cauza monarhică.
Cele mai citite

Oportunități de investiție în titlurile de stat Fidelis și Tezaur

Statul român lansează noi emisiuni de titluri de stat Fidelis și Tezaur, instrumente cu risc scăzut, dar randamente atractive În cazul Fidelis, titlurile sunt listate...

Peste 20 de persoane salvate în ultimele 24 de ore de salvamontişti

Opt turiști au fost transportați la spital Salvamont România a anunțat, luni, că în ultimele 24 de ore au fost salvate 21 de persoane în...

Bursa de Valori București în creștere: Indicele BET urcă cu 2,3%, toate companiile majore pe plus

Luni dimineață, Bursa de Valori București (BVB) continuă trendul ascendent început săptămâna trecută, cu indicele principal BET în creștere cu 2,3%. Avansul vine pe fondul...
Ultima oră
Pe aceeași temă