33.4 C
București
marți, 4 august 2026
AcasăSpecialMarian Iancu, în război cu autorităţile locale

Marian Iancu, în război cu autorităţile locale

Hotărârea Consiliului Juţean Timiş de luni, prin care a decis alocarea sumei de 1,25 milioane lei echipei FC Timişoara, l-a înfuriat teribil pe finanţatorul bănăţenilor, Marian Iancu. Din cei 1,25 de milioane, doar 800.000 de lei vor fi viraţi imediat în contul echipei, iar ceilalţi 450.000 sunt condiţionaţi de încheierea turului pe un loc de podium, fapt deloc pe placul patronului lui Poli. Asta, în condiţiile în care, în trecut, Consiliul Judeţean nu a alocat echipei sub trei milioane de lei niciodată. Iancu a fost enervat cel mai tare pentru că nu a fost chemat la discuţii.

Supărare mare

„Probabil că înţelegeam că este criză, dar să ne cheme la discuţii, nu să acorde o anumită sumă după cum vor ei. Eu sunt considerat prost de către aceşti oameni. Nici unul dintre ei nu au în suflet echipa asta. Pur şi simplu nu mai sunt motivat să investesc la Poli. În sezonul următor nu mă mai interesează decât să recuperez palmaresul. Am promis asta suporterilor şi vreau să mă ţin de cuvânt. Nu putem vorbi de un obiectiv clar, de vreme ce nu avem bugetul necesar pentru performanţă. Partenerii mei de la echipă nu au primit prea bine vestea de la autorităţi şi se gândesc dacă să mai dea bani sau nu. Acei 800.000 de euro ne ajung doar pentru două luni, ce să facem cu banii aceştia?”, se întreabă finanţatorul Timişoarei, care a mai aflat, ieri, că trebuie să-i achite fostului jucător, Gigel Bucur, 25.000 de euro până marţi, altfel echipa riscă să nu fie programată în prima etapă a noului sezon. Consilierii Judeţeni şi-au îndreptat în acest an atenţia de la echipa de fotbal la cea de baschet, câştigătoarea Cupei României, căreia i-au promis o sumă cel puţin de trei ori mai mare decât cea acordată anul trecut. Pentru ca baschetbaliştii să primească acei bani, consilierii au trebuit să taie tocmai din bugetul echipei de fotbal.

Cele mai citite

Valul de căldură reduce recoltele în Europa. Producătorii avertizează că uleiul de măsline s-ar putea scumpi din nou

Valul de căldură care afectează Europa pune presiune asupra agriculturii și alimentează temerile privind noi scumpiri ale produselor alimentare.Fermierii din mai multe țări semnalează...

Linie de credit sau împrumut clasic: care variantă oferă mai multă flexibilitate?

We use technologies like cookies to store and/or access device information. We do this to improve browsing experience and to show (non-) personalized...

Prețurile din industrie au urcat cu aproape 13% într-un an. Energia și produsele petroliere conduc scumpirile

Cele mai mari majorări fiind înregistrate în sectorul energetic și în industria de prelucrare a țițeiuluiPrețurile producției industriale au înregistrat o nouă creștere în...
Ultima oră
Pe aceeași temă