19.2 C
București
duminică, 5 mai 2024
AcasăSpecialMarele Targ de Vara de la Muzeul Satului

Marele Targ de Vara de la Muzeul Satului

Deschis in ziua de Sanziene, Marele Targ de Vara de la Muzeul Satului ii primeste, si in acest an, pe iubitorii de folclor si de produse traditionale romanesti cu o multime de creatii ale mesterilor populari veniti din toate zonele tarii, dar si cu produse alimentare traditionale, precum cozonaci, placinte, turta dulce, miere si soiuri alese de vin. Nu lipsesc nici ansamblurile folclorice, ai caror interpreti, in costume populare si cu instrumente traditionale, asigura, pe toata durata zilei, un fundal muzical de joc si buna dispozitie. Ei intra prin curtile caselor cantand in fata pridvoarelor, pe care sunt expuse icoane pictate pe lemn, cergi, polcade, cusaturi, furci de tors, linguri din lemn, obiecte din ceramica etc. si unde femei imbracate traditional, cu marama pe cap, torc lana sau o rasucesc pe fus. Atmosfera este animata, iar organizatorii, care au dorit ca targul sa fie “ca un fagure de miere”, plin cu tot ce e mai bun, au programat intalniri cu indragiti interpreti de folclor si cu cele mai frumoase obiceiuri traditionale. Printre acestea, duminica, la ora 12.30, vizitatorii vor avea ocazia sa asiste la o “nunta de pe Valea Crisului Repede”. O prezenta cu totul aparte in program este si Fanfara “Fratii Lucan” din comuna Chetris, judetul Iasi, care, sub conducerea lui Constantin Luca, va canta sambata, intre orele 11-11.45. Tot sambata vor canta indragitele artiste Stefania Rares, intre orele 11.45-12, si Angela Moldovan, intre orele 15.45-16. Nu va lipsi nici Teatrul Masca, cu spectacolul “Prostia omeneasca”, programat sambata, ora 12, si nici demonstratiile de maiestrie ale mestesugarilor. Duminica, la ora 16, cunoscuta interpreta de folclor Aneta Stan va lansa CD-ul “Murfatlar de poama rara”. Va recomandam sa treceti in zilele acestui week-end pe la Muzeul Satului, incepand cu ora 11, pentru ca, indiferent la ce moment veti ajunge la targ, nu veti regreta.

Cele mai citite

Lista PSD pentru Consiliul General începe cu Firea, Negoiță și Băluță. Piedone nu figurează

Lista candidaților propuși de PSD pentru Consiliul General al Municipiului București începe cu Gabriela Firea, Robert Negoiță, Daniel Băluță și Dan Cristian Popescu. Pe lista...

Lista PSD pentru Consiliul General începe cu Firea, Negoiță și Băluță. Piedone nu figurează

Lista candidaților propuși de PSD pentru Consiliul General al Municipiului București începe cu Gabriela Firea, Robert Negoiță, Daniel Băluță și Dan Cristian Popescu. Pe lista...

Când revin elevii în bănci? Calendarul examenelor naționale

Școala începe pe 8 mai, după vacanța de primăvară și după sărbătorile de Paște pentru creștinii ortodocși, conform calendarului anului școlar 2023-2024. Cursurile din modulul 5...
Ultima oră
Pe aceeași temă