În timp ce hoţii de lemne defrişează codrii de pe Valea Vaserului, autorităţile verifică documente.
Nimeni nu-şi mai aminteşte cu exactitate pentru a câta oară Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Maramureş a anunţat că „nu mai tolerează starea de infracţionalitate la regimul silvic pe Valea Vaserului”. Autorităţile au descoperit că, din cauza furtului de lemn, transportat prin metoda plutăritului, barajul de la Măcârlău, de pe Valea Vaserului, e al nimănui (la propriu, nimeni nu-l are în administrare), iar lacul de acumulare e colmatat şi iar grinda de sprijin a piciorului contraforţilor este grav afectată. Practic, directorul Direcţiei Silvice Maramureş, Mihai Sajerli, a explicat că, „din cauza eroziunii contraforţilor, la o nouă viitură există pericolul ruperii barajului, ceea ce ar duce la inundarea căii ferate şi a pădurii din apropiere”. Însă, în momentul în care a încercat găsirea unui stăpân pentru baraj prin „pasarea” acestuia în administrarea administraţiei locale, primarul oraşului Vişeu de Sus, Vasile Ciolpan, a precizat că nu dispune de bani pentru lucrările pe care ar trebui să le facă la baraj. Dar câţi bani sunt necesari, nimeni nu a ştiut să spună exact.
Expertiză pentru lucrări
Aşa că s-a dispus ca specialişti din cadrul Sistemului de Gospodărire a Apelor să facă o expertiză tehnică şi să decidă ce lucrări trebuie efectuate în regim de urgenţă. Urmează ca prefectul Sandu Pocol să solicite Guvernului să repartizeze banii necesari din bugetul Ministerului Mediului şi Pădurilor. În paralel cu situaţia barajului calamitat de „lemnari”, auto-rităţile au recunoscut că în zonă se fură pe rupte şi că pen-tru combaterea tăierilor ilegale de masă lemnoasă şi a transportului acesteia pe râul Vaser în zonă, trebuie să fie înfiinţat un post fix de pază şi verificare. Chiar dacă în zonă nu mai există suprafeţe de teren forestier în proprietatea statului, silvicultorii au raportat aproape zilnic ile-galităţi în exploatarea pădurii. Săptămânal, Direcţia Silvică confiscă 100 metri cubi masă lemnoasă tăiată ilegal, iar ITRSV, 500 metri cubi de lemn.