28.8 C
București
marți, 28 iulie 2026
AcasăSpecialMai mult internet „la cartelă“

Mai mult internet „la cartelă“

Orange, cel mai mare operator de telefonie mobilă din România, a anunțat relansarea portofoliului său de opțiuni pentru cartele preplătite (PrePay), reducând numărul acestora, dar mărind numărul de beneficii incluse.

Astfel, clienții PrePay au la dispoziție o ofertă simplificată cu patru opțiuni cu minute de 5, 6, 8 și 10 euro care au corespondent în date, putând alege oricând ce resurse doresc să utilizeze. Odată cu introducerea noului portofoliu de oferte,  clienții primesc posibilitatea de a reporta resursele de date neconsumate într-o lună, pentru a fi utilizate în luna următoare. Reportarea se poate realiza prin activarea unei opțiuni direct de către utilizatori, fără acțiuni suplimentare sau costuri adiționale.

„În contextul actual, în care alegerea unei opțiuni necesită mai mult timp decât activarea ei, am dezvoltat o ofertă simplă care să răspundă cerințelor clienților noștri, lansând astfel noul portofoliu. Și pentru că utilizatorii cartelelor PrePay își doresc din ce în ce mai mult trafic de Internet, le oferim posibilitatea de a-și reporta resursele de date neconsumate“, a declarat Anca Veluda, Consumer Division Manager, Orange România.

La opțiunea de 5 euro clienții primesc, în plus pe lângă minute și SMS-uri (nelimitate în rețea plus un număr fix pentru consumul național și internațional)  doar 500MB trafic de date, la cea de 6 euro 1GB, la cea de 8 euro 2GB, iar la cea de 10 euro 3GB. Cei care aleg să-și activeze opțiunile prin contul de pe site-ul orange.ro, vor primi trafic dublu de internet.   

Cele mai citite

Comerțul dintre România și SUA a atins niveluri record. Exporturile au urcat la 6,4 miliarde de dolari

Relațiile economice dintre România și Statele Unite au cunoscut o evoluție favorabilă în 2025, cu o creștere mai rapidă a comerțului bilateral decât a...

Chivu pregătește două mutări importante la Inter! Clubul italian este aproape de un dublu transfer

Inter negociază transferurile lui John Stones și Cristian Romero, în încercarea de a întări defensiva pentru noul sezon.Inter continuă campania de achiziții pentru noul...

Porsche taie 9.000 de locuri de muncă până în 2035. Criza din China și competiția acerbă forțează restructurarea

Noile reduceri se adaugă celor 3.900 de locuri de muncă vizate prin acordul semnat în februarie 2025, precum și altor aproximativ 500 de posturi...
Ultima oră
Pe aceeași temă