17.6 C
București
marți, 30 aprilie 2024
AcasăSpecialCe spune MAE despre cazul familiei Bodnariu din Norvegia

Ce spune MAE despre cazul familiei Bodnariu din Norvegia

Într-un comunicat de presă, MAE revine cu noi precizări în cazul familiei din Norvegia căreia statul norvegian i-a luat copiii. Ministerul de Externe anunţă că “la nivel bilateral, nu există instrumente juridice care să permită cooperarea judiciară pe marginea unui astfel de caz” și că, totodată, nu sunt îndeplinite premisele pentru a-i încadra pe cei cinci copii în categoria minorilor neînsoţiţi pentru a cere repatrierea lor”.

MAE susține că “nu reiese, în acest moment, că ar fi vorba de un tratament discriminatoriu la adresa cetăţenilor români”. Pe de altă parte, MAE arată că este posibil ca familia biologică a tătălui, Marius Bodnariu, din România, să preia copiii. 

Citeşte şi: Avocatul Poporului s-a autosesizat în cazul copiilor despărţiţi de familie, de autorităţile norvegiene

Situaţia familiei mixte cu reşedinţă comună în Norvegia se află în mod prioritar în atenţia Ministerului Afacerilor Externe şi a Ambasadei României la Oslo, care au întreprins demersuri politico-diplomatice prin sesizarea Ministerului Afacerilor Externe şi a Ministerului Copiilor, Egalităţii şi Incluziunii Sociale din Norvegia. Ambasada României la Oslo a acordat şi acordă în continuare asistenţa consulară posibilă în astfel de cazuri, în limitele permise de competenţele instituţionale, de legislaţia norvegiană şi ţinând seama de doleanţele familiei, care a solicitat în mod expres discreţie în privinţa mediatizării cazului.

Misiunea diplomatică română la Oslo se află în contact permanent cu familia, căreia i-a pus la dispoziţie o listă a coordonatelor de contact ale mai multor avocaţi şi traducători, şi a înscris în registrele de stare civilă româneşti certificatele de naştere ale celor cinci copii care au şi cetăţenie norvegiană.

MAE precizează că, la nivel bilateral, nu există instrumente juridice care să permită cooperarea judiciară pe marginea unui astfel de caz. De asemenea, din punct de vedere juridic nu sunt îndeplinite premisele pentru a-i încadra pe cei cinci copii în categoria minorilor neînsoţiţi, pentru a solicita repatrierea lor în aceste condiţii. Familia beneficiază în prezent de asistenţa unui avocat din oficiu, care îi reprezintă direct în faţa instanţelor judecătoreşti locale şi a autorităţilor norvegiene competente în materie de protecţie a copilului.

Citeşte şi: Denunţ penal fără precedent în relaţiile dintre România şi Norvegia. Cazul familiei Bodnariu

La nivel intern, Ministerul Afacerilor Externe a iniţiat consultări inter-instituţionale cu autorităţile competente de la Bucureşti pentru evaluarea posibilităţilor de sprijin şi intervenţie în acest caz. La solicitarea MAE, Autoritatea Naţională pentru Protecţia Drepturilor Copilului şi Adopţie (ANPDCA) a dispus efectuarea unei anchete sociale în urma căreia a decis să propună părţii norvegiene integrarea copiilor în familia biologică extinsă a tatălui, în România. Întreaga documentaţie pusă la dispoziţie de ANPDCA a fost transmisă, în regim de urgenţă, prin intermediul Ambasadei României la Oslo, tuturor autorităţilor norvegiene relevante (Ministerul Afacerilor Externe, Ministerul Copiilor, Egalităţii şi Incluziunii Sociale, Serviciul local de Protecţie a Copilului), precum şi avocatului care reprezintă familia, pentru a fi utilizată în cadrul procedurii judiciare aflate pe rolul instanţelor locale.

Potrivit realitatea.net, MAE a transmis, de asemenea, Misiunii Permanente a României la Strasbourg instrucţiuni privind identificarea posibilelor căi de acţiune la nivelul Consiliului Europei. Dialogul cu autorităţile norvegiene a relevat existenţa a numeroase cazuri de aceeaşi natură, tratamentul instituţiilor competente norvegiene fiind general valabil, aplicabil inclusiv cetăţenilor norvegieni. Din informaţiile aflate la dispoziţia autorităţilor române nu reiese, în acest moment, că ar fi vorba de un tratament discriminatoriu la adresa cetăţenilor români.

Ministerul Afacerilor Externe şi Ambasada României la Oslo urmăresc îndeaproape şi cu toată atenţia evoluția cazului, oferind asistența consulară necesară şi întregul sprijin în vederea soluţionării acestei situaţii”, se precizează într-un comunicat al MAE.

 

 

Cele mai citite
00:01:06

Indonezia: O nouă erupție a Muntelui Ruang și închiderea unui aeroport internațional învecinat

Muntele Ruang, un vulcan din nordul Indoneziei, a erupt de mai multe ori marți, conform Agenției de Vulcanologie a arhipelagului, provocând evacuări, închiderea unui...

Linia STB 311 va avea traseul prelungit

Începând de mâine, linia 311 va funcționa pe un traseu prelungit până la Sala Palatului, anunță Societatea de Transport București (STB). “În vederea optimizării serviciului...
Ultima oră
Pe aceeași temă