23.9 C
București
luni, 6 mai 2024
AcasăSpecialMacovei pune condiții, „OTV“ merge cu Ponta

Macovei pune condiții, „OTV“ merge cu Ponta

 

PP-DD îl va susține în turul II al prezidențialelor pe Ponta, alăturându-se astfel coaliției PSD-UNPR-PC-PRM-PLR. Macovei îl sprijină pe Iohannis dacă acesta își ia anumite angajamente. Neclare public sunt încă pozițiile UDMR și PMP.

Candidatul independent Monica Macovei a anunțat, ieri seară, că îi trimite o scrisoare lui Klaus Iohannis, în care să fie trecute „principiile minimale“ pe care acesta să și le asume public pentru a beneficia de susținerea sa. „Nu e nimic de negociat, nu cer funcții, nu cer poziții, nu cer contracte. Cer respectarea unor principii pentru care lupt de ani de zile. 

Citește și: Scrisoarea Monicăi Macovei către Iohannis: 10 cerințe îndeplinite și-i dă votul

Dacă domnul Iohannis va spune «da», atunci îl voi vota“, a explicat Monica Macovei. Potrivit candidatului independent, în scrisoarea adresată liderului PNL sunt trecute, printre altele, păstrarea direcției României către vest, în principal a parteneriatului strategic cu SUA și NATO, și asigurarea independenței justiției (inclusiv să nu numească la conducerea DNA, DIICOT și a Parchetului General procurori care să nu fie curajoși și care „fac trocuri“). Alte condiții ridicate de Macovei lui Iohannis se referă la nepromulgarea unei legi a grațierii și amnistiei și la convocarea unui referendum național pe tema eliminării imunității demnitarilor.

Fostul ministru al Justiției a explicat că i-a trimis scrisoarea cu principii doar lui Klaus Iohannis, deoarece nu are „așteptări“ de la Victor Ponta. „Domnul Ponta, chiar dacă ar spune că ar fi de acord, nimeni nu l-ar crede. Domnul Ponta minte în fiecare zi“, a arătat Macovei. Aceasta a mai spus că a depus la Parchetul General o plângere penală și un denunț penal, „în nume propriu și în numele cetățenilor României“, împotriva premierului Victor Ponta, a miniștrilor Titus Corlățean și Bogdan Stanoevici, precum și a președinților secțiilor de votare din străinătate care au împiedicat exercitarea dreptului de vot pe 2 noiembrie.

Dragnea spune că e aranjat cu PP-DD

După ce a racolat PRM prin interfața UNPR, Victor Ponta l-a trimis, ieri, pe vicepremierul Liviu Dragnea
să-i obțină și susținerea partidului lui Dan Diaconescu. Concluzia întâlnirii? „Am avut o discuţie nu foarte lungă cu domnul Liviu Neagu, secretar general al PP-DD, şi ne-am uitat împreună pe localităţile unde PP-DD a avut un scor important şi am stabilit care sunt acţiunile comune pe care le vom face împreună cu liderii noştri locali şi cu preşedinţii lor de filială pentru a merge cu un mesaj clar la votanţii PP-DD“, a declarat vicepremierul Dragnea. Deci, oamenii lui Dan Diaconescu din teritoriu vor face campanie pentru premierul Victor Ponta. Totuși, de ochii lumii, realizatorul de televiziune a oferit, într-o intervenție la B1 TV, o altă versiune, cum că nu s-ar fi luat încă vreo decizie și că Ponta ar fi, în continuare, „principalul“ său adversar.

Dan Diaconescu a profitat de ocazie ca să-i acuze pe social-democrați că nu au respectat protocolul de colaborare încheiat în iunie. „Praful s-a ales de acel acord. De a doua zi nu s-au ținut de cuvânt“, a precizat Diaconescu, adăugând că susținerea sa pentru unul din cei doi candidați intrați în turul doi ar urma să fie decisă în funcție de răspunsurile pe care le va primi la anumite întrebări. „Cine mărește primul alocațiile? Le mărește domnul Iohannis sau domnul Ponta?“, și-a dus mai departe raționamentul fondatorul PP-DD, ca să fie clar pentru toată lumea cam cu ce întrebări încuietoare îi va testa pe candidați. Ulterior, într-o declarație de presă, Dan Diaconescu a spus că, înainte de anunțarea deciziei finale a PP-DD, se va consulta cu parlamentarii formațiunii, cu organizațiile județene și cu… telespectatorii săi.

Udrea încă analizează

După ședința de luni seara a conducerii PMP, când singura decizie notabilă luată a fost propunerea de excludere a europarlamentarului Cristian Preda, dinspre formațiunea condusă de Elena Udrea nu s-a mai auzit nimic. După cum a arătat prezidențiabilul susținut de Traian Băsescu, PMP „ar putea avea un punct de vedere legat de candidații rămași în competiție“, dar el va fi comunicat „până la sfârșitul acestei săptămâni“. Ce să înțelegem de aici? Că PMP și Elena Udrea încă se gândesc cine este mai bun să conducă România dintre Victor Ponta și Klaus Iohannis? Întrebarea este justificată și de faptul că excluderea lui Cristian Preda s-a discutat după ce acesta a spus public că Elena Udrea ar trebui să demisioneze „urgent“ din fruntea partidului, iar PMP să-l susțină pe Klaus Iohannis în turul II al prezidențialelor.

UDMR se face că decide astăzi

Mai întâi în conducerea restrânsă a Uniunii, apoi în Consiliul Permanent, UDMR urmează să anunțe, astăzi, pe cine susține pe 16 noiembrie. Balanța este serios înclinată în favoarea premierului Victor Ponta, dacă ne uităm la declarațiile din ultimele zile ale liderilor maghiari. Luni, de pildă, senatorul UDMR de Harghita Tanczos Barna spunea că numele prim-miniștrilor propuși de Ponta pot să „influențeze în mod hotărâtor“ decizia Uniunii și că liderul PNL, Klaus Iohannis, „nu poate fi considerat un reprezentant al nici unei minorități din România“.

Marți, după ce prezidențiabilul PSD a avansat numele lui Călin Popescu Tăriceanu, liderul UDMR, Kelemen Hunor, a precizat: „Noi avem o experiență foarte bună cu domnul Tăriceanu în Guvern, în perioada 2004-2008“. Tot șeful Uniunii a catalogat drept „un lucru extraordinar“ eventuala întărire a coaliției la putere cu Partidul Liberal Reformator condus de Călin Popescu Tăriceanu și a subliniat că intenția UDMR este de a rămâne în coaliția la putere. Deci, lucrurile par să fie clare, în ciuda recomandării popularilor europeni ca toate partidele membre ale PPE să-l susțină pe Iohannis și a colaborării pe care PSD a parafat-o, via UNPR, cu PRM-ul lui Corneliu Vadim Tudor.

Celelalte formațiuni ale minorității maghiare, competitoare cu UDMR,
și-au anunțat deja susținerea pentru Klaus Iohannis. Liderul Partidului Civic Maghiar Covasna, Kulcsar Terza Jozsef, a declarat ieri, pentru Mediafax, că „nu se poate să susţii un om care reprezintă un partid care nu s-a îndepărtat de ideea comunismului“. Un mesaj asemănător, de sprijinire a liderului PNL, a venit și de la liderul Consiliului Național Secuiesc, Izsak Balazs.  

Cele mai citite

Doi turiști din Australia și unul din SUA au fost găsiți în Mexic, împușcați în cap

Trupurile neînsuflețite a trei turiști, doi din Australia și unul din SUA, au fost găsite în Mexic, fiecare dintre ei având câte un glonț...

Ambasada britanică prezintă un ursuleț Paddington decorat cu simboluri românești, în cinstea Paștelui ortodox

Ambasada Marii Britanii la București a creat un ursuleț Paddington decorat cu simboluri românești, pentru a marca Paștele ortodox. Paddington este o jucărie de pluș...

Studiu. Românii își propun să arunce mai puțină mâncare

Șapte din zece români își propun să arunce mai puțină mâncare la gunoi, relevă cel mai recent studiu realizat de Reveal Marketing Research în...
Ultima oră
Pe aceeași temă