23.4 C
București
joi, 30 iulie 2026
AcasăSpecialMacovei: Antonescu îi ameninţă pe magistraţi

Macovei: Antonescu îi ameninţă pe magistraţi

Apropierea alegerilor locale şi parlamentare de anul viitor creşte intensitatea acuzelor între politicieni pe tema sistemului judiciar. Aceştia se învinuiesc reciproc de presiuni asupra actului de justiţie.

Vicepreşedintele PDL Monica Macovei l-a acuzat pe liderul liberal Crin Antonescu de încercări de a-i intimida pe magistraţi. „Vă respectăm, respectăm pregătirea profesională, munca dumneavoastră, institu­ţiile dumneavoastră, care sunt necesare. Vă cerem să le res­pec­taţi şi dumneavoastră, toţi. Să vă faceţi datoria corect, să nu uitaţi niciodată că există şi după Băsescu viaţă, lege, răspundere”, le-a transmis Antonescu sâmbătă angajaţilor din serviciile speciale, DNA, justiţie, Garda Financiară şi prefecturi.

Acest mesaj a fost interpretat ieri de Macovei drept un avertisment şi o ameninţare la adresa magistraţilor.

„Ameninţarea are cu atât mai multă greutate, cu cât lângă el stăteau Victor Ponta şi Adrian Năstase. Primul anunţa, cu ocazia zidului făcut în jurul inculpatului – pesedist Constantin Nicolescu – şeful CJ Argeş, că procurorii «vor fi pedepsiţi». Al doilea este posesorul a patru dosare referitoare la corupţie”, scrie Macovei într-o postare pe blogul său.

Europarlamentarul PDL este de părere că reacţia lui Crin Antonescu a fost provocată de faptul că justiţia română anchetează politicieni indiferent de partidul din care provin.

Antonescu: „Nu am ameninţat pe nimeni”

Contactat de România liberă, liderul PNL respinge interpretarea europarlamentarului PDL şi o acuză pe aceasta că îi face jocurile preşedintelui Traian Băsescu. „Declaraţia mea a fost clară. Are fiecare cuvânt la locul ei. Eu nu am ameninţat, eu nu am numit şi destituit pe nimeni în justiţie, spre deosebire de Monica Macovei şi Traian Băsescu. Dacă dumneaei doreşte să interpreteze în stilul propriu spusele mele, e treaba dumneaei. Nu am obiceiul de a comenta declaraţii ale sale”, a spus Crin Antonescu.

Nu la fel vede lucrurile judecătorul Cristi Dănileţ, membru al Consiliului Superior al Magistraturii. „În ultima vreme sunt tot mai multe declaraţii împotriva judecătorilor şi procurorilor. Lucrurile se accentuează pe măsură ce se apropie campania electorală pentru alegerile din 2012. Cu toate acestea judecătorii şi procurorii nu sunt la cheremul clasei politice nici când demarează o procedură judiciară, nici când pun capăt uneia. Ar fi bine ca politicienii să renunţe la orice fel de ameninţări sau intimidări la adresa magistraţilor”, a spus Dănileţ pentru RL.

Băsescu, acuzat de presiuni

Liderul USL Crin Antonescu nu este singurul care a fost acuzat în ultimele zile de presiuni asupra sistemului judiciar. Uniunea Na­ţională a Judecătorilor din România i-a reproşat lui Băsescu faptul că presiuni asupra ins­tan­ţelor, după ce preşedintele a spus că „niciodată justiţia vreunui stat al UE nu a făcut atâta rău ţării pentru care lucrează cât a făcut justiţia română”. Băsescu se referea la rapoartele negative pe jus­ti­ţie primite de România de la UE.  

 

Cele mai citite

Diana Buzoianu: Scăderea debitului Dunării era anticipată, iar România traversează unul dintre cele mai grave episoade de secetă

Ministra Mediului, Diana Buzoianu, a declarat că scăderea accentuată a debitului Dunării era cunoscută de câteva săptămâni, pe baza avertismentelor INHGA. Aceasta a precizat...

O nouă senzație zguduie tenisul mondial! Rusia se teme că își va pierde următoarea mare campioană

Kristina Liutova, în vârstă de doar 16 ani, a câștigat primul meci din carieră pe tabloul principal al unui turneu WTA și atrage deja...

BMW taie mii de locuri de muncă în Germania. Constructorul auto lansează un amplu program de restructurare

Decizia BMW se înscrie într-un proces amplu de reorganizare care afectează întreaga industrie auto din GermaniaConstructorul german BMW a anunțat că va reduce câteva...
Ultima oră
Pe aceeași temă