Nu putini sunt cei care sustin ca Romania e o colonie teleghidata de puteri straine. Eu nu impartasesc catusi de putin aceasta teorie. Daca ne merge rau, noi suntem vinovati. Daca nu gasim un drum al nostru, noi suntem responsabili. As merge chiar mai departe, spunand ca tara asta e sub dominatia propriilor ei pacate.
Ne aflam sub cizma unui sistem care ne seaca pana si de aerul pe care il respiram. Nu guvernantii, nu presedintele, nu partidele conduc cu adevarat. Ci o categorie de indivizi, invizibili, la prima vedere, din esaloanele inferioare. A nu se citi doar administratia statului. Pentru ca, la nivelul cel mai de jos, interesele nu mai au niciun fel de culoare. Cand e vorba de a mentine totul sub control. Sefi, sefuleti, sefulici. Cei care cu „sarumana coana guvernare noua” ling papucii fiecarei puteri centrale abia instalata si isi prelungesc in acest mod starea de jupani.
Vorbim frumos si cu avant despre lupta impotriva coruptiei. Nu de putine ori, ani si ani la rand, chiar lupii, sacalii si vulpile au umplut paginile ziarelor si studiourile televiziunilor, infierand coruptia. Evident, fara ca aceasta lupta sa atinga acele interese care nu trebuie miscate din loc. Dupa principiul „sa se dea cu matura, dar sa nu se curete gunoiul”. Si chiar asa s-a facut. Altfel, nu am dus lipsa de sloganuri, din 1990 incoace, privitoare la felul in care trebuie sa evolueze Romania. Am fost mai intai „salvati”, pe urma am trecut prin „reforma” si „schimbare”, azi traim „resetarea”. Dupa cum se contura noua putere, se inventa alta lozinca. Evident, totul facut de aceeasi categorie de indivizi, cei din sistemul care schimba guvernarile ca pe ciorapi. „Sarumana sefule, suntem aici, va slujim, contati pe noi!”.
Sistemul are, din pacate, o baza foarte solida, in felul de a gandi al multor romani. Dispusi la compromisuri pentru cel mai mic avantaj. Negociezi, cumperi, ai de toate, permis auto, diplome universitare, parcare pentru automobilul personal, note bune la scoala pentru odrasla ta. Ca sa ma refer doar la maruntisuri. Ca daca incepem cu padurile, casele si livezile revendicate, si multe altele, ne apuca dimineata tot vorbind.
Tot acest mod de actiune nu a fost inventat de noua democratie. Reguli din vechime, vorba aia. Au supravietuit chiar si pe vremea comunismului „triumfator”. Doar ca atunci era suficient sa „canti” unde trebuie, ca sa ai la dispozitie un post de conducere, titluri care mai de care, masini, vacante in strainatate. Azi, in economia de piata, vorbim de ceva mai fin. Clantele. Care trebuie unse. Bine de tot. Pana la stralucirea guvernarii. Si abia atunci vei avea osul la care ai visat.
Romania nu e totusi tara lichelelor, pupatorilor in fund, smecherilor si mincinosilor. Este, mai presus de toate, a oamenilor normali, pe care in drumurile mele i-am intalnit peste tot. Sunt cei care tac, care isi vad de treaba, care nu se bat cu pumnul in piept, nu fac valuri, nu scriu omagii conducatorilor. Dar nici nu se amagesc cu sperantele unei vieti mai bune. Se multumesc cu putinul pe care il au. Uneori dramatic de putin. Oamenii competenti se dau la o parte. Unii au plecat in strainatate, nu pentru salarii mai mari, cat in principal pentru ca acolo valoarea este apreciata. Altii, care au ramas in tara, nu se baga in troaca, pentru a se feri sa fie mancati de porci.
Acesti tacuti nu trebuie sa mai taca. Trebuie sa ajungem sa avem parte de prezentul si de viitorul nostru. Sa avem parte, in sfarsit, de noi insine. Eu, cel putin, m-am saturat de jigodii. Dar, mai important, nu vreau ca si copilul meu sa se impiedice de acelasi sistem. Al ipocritilor. Al celor care vor sa para ceea ce nu sunt.
