29.8 C
București
vineri, 17 iulie 2026
AcasăSpecialLutul, pânza şi culoarea

Lutul, pânza şi culoarea

Pe 21 iunie a avut loc la Galeria Mora vernisajul expoziţiei „”, deschisă până pe 10 iulie. Este o expoziţie atipică, lucrările selectate aparţinând temelor abordate în cadrul cursurilor de artă pentru adulţi organizate la Galeria Mora.

La Muzeul Naţional de Istorie puteţi vizita expoziţia „Lutul, pânza, culoarea”, realizată în colaborare cu Facultatea de Arte Decorative şi Design, Bucureşti. Expoziţia cuprinde lucrări de artă decorativă realizate de studenţi din anul I, expuse pe panouri decorative imprimate în tehnici tradiţionale sau moderne, reprezentând, în esenţă, explorarea şi reinventarea unui areal artistic complex şi generos cum este cel al perioadei neolitice. Expoziţia poate fi vizitată până pe 23 august.

Până pe 31 iulie însă tot la Muzeul Naţional de Istorie puteţi vedea o altă expoziţie, unde se regăsesc numeroase mărturii – documente, imagini, obiecte – ce reflectă relaţiile româno-spaniole, dar şi palierul legăturilor culturale dintre cele două state.

Cele mai citite

LeBron James se pregătește să anunțe următoarea echipă la care va juca! Superstarul NBA a făcut un nou anunț

LeBron James a declarat că este aproape de luarea unei decizii privind următoarea echipă pentru care va evolua în NBA.LeBron James se pregătește să...

Kane a rupt tăcerea după eliminare! Mesajul emoționant transmis suporterilor Angliei

Harry Kane le-a mulțumit fanilor pentru susținerea oferită pe parcursul Campionatului Mondial 2026 și a vorbit despre dezamăgirea provocată de eliminarea din semifinale.La o...

Canicula din iunie a provocat cel puțin 12.000 de decese în Europa

Cel puțin 12.000 de decese suplimentare au fost înregistrate în aproximativ zece state europene în urma valului de caniculă care a afectat continentul la...
Ultima oră
Pe aceeași temă