3.1 C
București
miercuri, 8 decembrie 2021
AcasăSpecialLovitura de stat în tradiţia militarilor turci

Lovitura de stat în tradiţia militarilor turci

Tentativa de puci din Turcia la 15 iulie 2016 nu este o premieră în ţară, în istoria sa fiind comise mai multe lovituri de stat. De la trecerea la un sistem pluralist, după Al Doilea Război Mondial, viaţa politică turcă a cunoscut o evoluţie ritmată prin cicluri decenale.

Armata turcă, succesor al armatei otomane, are o lungă tradiţie în a aţâţa lovituri de stat contra Sultanului și contra guvernelor alese după fondarea Republicii în 1923, cum a fost cea de vineri seara, 15  iulie. Ienicerii, ordin militar foarte puternic și care constituia elita infanteriei armatei otomane, organiza regulat descinderi contra Palatului Imperial când salariile nu le mai erau suficiente sau când îi nemulţumea Sultanul. Bine antrenaţi, bine educaţi, laici și kemaliști, marea majoritate a ofiţerilor armatei turce, adesea de origine modestă, cred că sunt singurii și adevăraţii reprezentanţi ai Republicii. Vineri seară, militarii au încercat să-l înlăture pe președintele islamo-conservator, Recep Tayyip Erdogan, pentru „restaurarea ordinii constituţionale, democraţiei, drepturilor și libertăţilor omului și lăsarea legii supreme a ţării să prevaleze“. Tentativa a eșuat și represiunea lansată imediat de Erdogan continuă și astăzi, cu zeci de mii de arestaţi, demiși, torturaţi.

De fapt, chiar legea este cea care încurajează militarii turci să recurgă la lovituri de stat. Rolul și misiunea forţelor armate prevede să controleze puterea politică „în caz de ameninţare sau pericol asupra unităţii ţării și a Naţiunii“. Această lege a fost „baza legală și legitimă“ a ultimelor lovituri de stat. După 1969 au fost în număr de patru.

1060 – Pe 2 mai a avut loc o lovitură de stat practic fără vărsare de sânge, comisă de ofiţeri și cadeţi ai școlilor militare din Istanbul și Ankara. A doua zi, șeful armatei terestre, generalul Cemal Gursel, a cerut reforme politice și a demisionat din funcţie când cerinţele sale au fost respinse. Puciștii au stabilit un comitet de uniune naţională din 38 de membri cu Gusel în frunte. Din 601 persoane judecate de militari, 464 au fost recunoscute vinovate.

1971 – Puciul „Prin memorandum“. Armata a cerut guvernului să restabilească ordinea după luni de greve și confruntări de stradă între extrema stângă și extrema dreaptă. Câteva luni mai târziu, premierul Suleiman Demirel a demisionat și o coaliţie de politicieni conservatori și tehnocraţi a decis să restabilească ordinea sub supravegherea militarilor.

1980 – Pe 12 septembrie, Înaltul comandament al armatei condus de gen. Kenan Evren a comis o lovitură de stat după noi confruntări de stradă între extrema stângă și naţionaliști. Înalţii responsabili politici au fost arestaţi, Parlamentul, partidele politice și sindicatele au fost dizolvate. Controlul ţării a fost preluat de un Consiliu de securitate naţională, alcătuit din cinci membri. Constituţia a fost suspendată și a fost pusă în funcţie o Constituţie provizorie care dădea puteri nelimitate militarilor.

1997 – Lovitura de stat „post-modernă“. La 18 iunie, premierul Necmettin Erbakan, în care opoziţia vedea o ameninţare la adresa laicităţii, a demisionat la presiunea armatei, a mediilor de afaceri, a justiţiei și a unei părţi a clasei politice. Generalii s-au simţit îndreptăţiţi să intervină în numele apărării statului laic fondat de Mustafa Kemal Atatürk.

2007 – Numele Ergenekon, un grup clandestin, apare pentru prima oară după descoperirea unei ascunzători cu explozibili în timpul unei operaţiuni a poliţiei la Istanbul. Sute de persoane au fost apoi judecate pentru tentativă de lovitură de stat contra lui Recep Tayyip Erdogan, atunci prim-ministru. 275 de ofiţeri, ziariști, avocaţi și reprezentanţii altor profesii au fost recunoscuţi vinovaţi.

Verdictele au fost anulate în acest an de o Curte de Apel care a declarat că nu există nici o probă privind existenţa reţelei Ergenekon. Erdogan, care a devenit președinte în 2014, a susţinut într-o primă etapă urmăririle în justiţie, dar apoi a acuzat partizanii predicatorului Fethullah Gülen, fostul său aliat devenit inamicul nr. 1, că au montat toate piesele acestei conspiraţii.

2010 – Un jurnal a dezvăluit un complot laic botezat „Masa“, existent din 2003, și viza crearea haosului social pentru înlăturarea Guvernului Erdogan. În 2012, un tribunal a condamnat la închisoare 300 – 350 de arestaţi. Doi ani mai târziu, majoritatea condamnaţilor a fost eliberată după ce Curtea Constituţională a estimat că drepturile lor au fost violate. Şi din nou, partizanii lui Gülen au fost acuzaţi că au fabricat această afacere. Este evident motivul pentru care Erdogan face în prezent epurări masive și în justiţie.

Moștenirea lui Atatürk

Statul turc modern și regimul republican, creat de Atatürk în 1923, după victoria naţionaliștilor turci contra Greciei și a aliaţilor care o susţineau, s-au dovedit suficient de solide pentru a supravieţui diferitelor crize pe care ţara le-a cunoscut în ultimii 60 de ani. După tratatul de la Lausanne care a redesenat în 1923 frontierele Turciei, Mustafa Kemal s-a dedicat modernizării în marș forţat a ţării sale și nu a ezitat să abolească  simbolul universalismului musulman, Califatul, deţinut de suveranii otomani din 1517.

Acest stat a fost creat sub responsabilitatea elitelor birocratice militare și civile. Mustafa Kemal Atatürk și amicii săi, care conduceau Mișcarea de eliberare naţională, aparţineau acestei elite reformiste. Militar de carieră, adept al ideologiei moderniste, Mustafa Kemal a permis renașterea unei „naţiuni turce“. La o lună după abolirea sultanatului, în noiembrie 1922, este proclamată Republica turcă la 29 octombrie 1923 și Mustafa Kemal devine primul președinte. Politica sa a fost laică, occidentalizată, într-o Turcie pe care o voia omogenizată în planul populaţiei și al religiei. Deţinând puterea politică și militară, s-a bazat pe legitimitatea sa de războinic charismatic și de salvator. Kemal a construit un regim cu partid unic în jurul partidului republican al poporului pe care îl conducea și pe care îl fondase la 11 septembrie 1923.

În momentul în care numele de familie au devenit obligatorii, în 1934, Kemal devine, printr-o lege specială, Kemal Ataturk, „tatăl turcilor“.    

Noi suntem gardienii Republicii, ai laicităţii, ai unităţii statului și ai naţiunii. Suntem deci pregătiţi să inter­venim dacă puterile politice trădează aceste idealuri.“ ofiţeri turci

Cele mai citite

Ziua Constituției nepromulgate: circul și falsul Republicii

A fost circ la ședința solemnă a Camerei Deputaților și Senatului, de Ziua Constituției, ținută cu ocazia aniversării a 30 de ani de la...

Un bărbat din Arad, amendă pentru injurii aduse pe Facebook

Un bărbat din Arad a primit o amendă marți de 1.000 de lei de la jandarmi pentru injurii aduse pe rețeaua de socializare Facebook,...
Ultima oră
Pe aceeași temă