Comandantul armatei britanice, generalul Richard Danatt, a provocat o adevarata furtuna dupa aparitia interviului sau in „The Daily Mail”, unde a sustinut retragerea rapida a trupelor din Irak, intrucat prezenta lor in aceasta tara „accentueaza problemele de securitate” din Marea Britanie.
Generalul, aflat in aceasta functie de doua luni, a incercat ieri sa tempereze ecoul afirmatiilor sale sustinand ca au fost scoase din context. Numai ca, scoase sau nu din context, ele sunt interpretate de unii analisti ca o lovitura dura si directa data premierului Tony Blair. „Ne aflam intr-un stat musulman, iar opinia musulmanilor fata de strainii din tara lor este foarte clara: in calitate de strain esti binevenit daca esti invitat, insa cu siguranta nu am fost invitati in Irak”, a spus generalul. Apoi, a intarit: „Vom ramane in Irak pana cand treaba va fi incheiata”.
Downing Street s-a straduit ieri sa nu invenineze situatia, un purtator de cuvant al premierului declarand ca „oamenii trebuie sa pastreze in memorie ca ne aflam in Irak la cererea expresa a guvernul ales democratic la Bagdad, pentru a-l sustine, in cadrul unui mandat ONU”.
Generalul a respins ideea unui diferend cu ministrul apararii si primul ministru, dar problema razboiului din Irak a afectat mandatul lui Blair, el pierzand in 2003 increderea britanicilor.
In acest context al nemultumirii opiniei publice, se remarca o inghesuiala in centrul politicii britanice, David Cameron, seful opozitiei de dreapta, confirmand vointa de a recentra si moderniza partidul, ajungand pe terenul guvernului laburist al lui Blair. Dupa congresul laburistilor din Manchester si cel al conservatorilor din Bournemouth, s-a dat startul cursei electorale intre David Cameron si Gordon Brown, succesorul probabil al lui Blair in 2007, pentru ocuparea centrului politic. Cameron le-a cerut conservatorilor sa se instaleze pe terenul unde se afla majoritatea familiilor, imitand apelul lui Blair adresat stangii laburiste in 1994, cand se afla in opozitie. Cat despre laburisti, „ei nu se vor retrage niciodata din centru”, asigura Gordon Brown, fiind un partid al reformei.
Ascultand laburistii si conservatorii, ambele partide apara aceleasi mari optiuni, singura tema de clivaj ramanand Europa, despre care vorbesc cat mai putin posibil. Razboiul din Irak a adus insa modificari in optiunile electoratului si exista riscul deloc de neglijat ca cei mai fideli alegatori de stanga sau de dreapta sa dezerteze spre profitul miscarilor mai radicale. Tocmai de aceea, declaratiile generalului Danatt au dat nastere la polemici.